Spray de păr fortifiant şi hidratant

Spray de păr fortifiant şi hidratant

Formula: 921122

Faza Ingrediente pentru ~100 ml % Cantitate
A apă de tei 50 50 gr
A apă minerală plată 38 38 gr
A keratină vegetală 5 5 gr
A colagen vegetal 5 5 gr
A extract aromatic de ananas 1,4 1,4 gr
A cosgard 0,6 20 picături

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Într-un pahar se adaugă pe rând ingredientele rețetei și se amestecă bine. După adăugarea conservantului se omogenizează temeinic. Soluția se transferă în recipientul dedicat.

Rezultă o soluție formulată cu ingrediente ce echilibrează nivelul de hidratare al firului de păr, protejează părul de factori externi, restructurează și întăresc fibra capilară și conferă volum. Se aplică pe părul curat, uscat sau ușor umed.

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cântar de precizie, un pahar, linguriță
  • Recipient recomandat: flacon Cristal cu pompiță spray
  • Valabilitate: 3 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros

Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.

Postată în 2015-07-20 Rețete pentru păr, Sprayuri, Loțiuni 80

80 Comentarii

  • Anda Cristina 2020-09-24 Răspunde

    Buna ziua! Va scriu aici, pentru ca discutiile de la Spray pentru descurcarea părului vad ca sunt inchise :)
    As dori sa prepar Spray pentru descurcarea părului, dar cu gelul de aloe vera in loc de apa de musetel & minerala.
    Ma gandesc sa-l folosesc ca refresh zilnic pentru bucle, pentru parul ondulat natural.
    M-ar interesa daca produsul ar fi stabil si , in al doilea rand, daca credeti ca ar functiona. Din cate am citit gelul de aloe vera face minuni pe parul cret.
    Multumesc,
    Anda

    • Elemental 2020-09-25 Răspunde

      Bună ziua, Anda! Da, puteți prepara rețeta respectivă cu gel de aloe vera, care este, într-adevăr foarte benefic pentru părul creț. Preparați întâi o cantitate mai mică de test. Numai bine!

  • Zecheru Ioana Alexa 2020-05-27 Răspunde

    buna ziua,apa de tei este similara cu infuzia de tei,cu un ceai sau are si alte ingrediente?multumesc frumos

    • Elemental 2020-05-29 Răspunde

      Bună ziua! Apa (hidrolatul) de tei are compuși similari cu infuzia de tei, însă procedura de distilare și filtrare îi asigură o puritate care nu se poate obține la prepararea unui ceai/infuzie. Toate cele bune!

      • Zecheru Ioana Alexa 2020-06-13 Răspunde

        Va multumesc mult!

  • Diana 2019-02-04 Răspunde

    Buna ziua, as putea adauga hair protect sau sa fac cumva o combinatie intre aceasta si spray-ul termo-protector.. daca da imi spuneti, va rog cantitatile
    Va multumesc!

    • Elemental 2019-02-05 Răspunde

      Bună ziua! Se poate îmbogăți formula cu activul Hair-protect, dozaj cca 2%, sugerăm în acest caz să scadeți corespunzător keratina, pentru a evita încărcarea părului. Numai bine!

  • Eve 2018-10-18 Răspunde

    Buna ziua , acest spray este bun pentru par gras ?

    • Elemental 2018-10-18 Răspunde

      Bună ziua! Se poate folosi și pentru părul gras, dar nu ar avea influență pozitivă asupra gradului de îngrășare al firului de păr.

  • Alexandra Costea 2018-03-31 Răspunde

    Buna ziua! Folosesc samponul pt par vopsit si sprayul fixativ. Vreau sa folosesc si acest spray de protectie dar nu stiu cand sa il aplic pe par?

    • Elemental 2018-04-02 Răspunde

      Bună ziua. Puteți să-l aplicați pe părul spălat și șters, înainte de uscare/coafare, după care aplicați fixativul.

      • Alexandra Costea 2018-04-04 Răspunde

        Mulțumesc!

  • Denisia 2017-12-27 Răspunde

    Buna ziua,
    Apa plata o pot inlocui cu macerat de urzică?
    Mulțumesc frumos.

    • Elemental 2017-12-28 Răspunde

      Bună ziua Denisia. Da, puteți face înlocuirea, vă sugerăm să măriți dozajul la conservant la 28 picături în acest caz. Numai bine!

      • Denisia 2018-01-03 Răspunde

        Multumesc frumos!

  • Laura Crisan 2017-12-10 Răspunde

    pot inlocui extractul aromatic de ananas cu parfumatul "Ambra "in aceeasi cantiatate ? multumesc

    • Elemental 2017-12-11 Răspunde

      Laura, parfumantul nu este solubil în apă, prin urmare, nu se poate include în această formulă. Puteți folosi un alt extract aromatic sau puteți elimina acest ingredient din rețetă. Toate cele bune!

  • victoria maria 2017-04-28 Răspunde

    extractul aromatic de ananas preupun ca se poate inlocui cu un altul?

    • Elemental 2017-04-28 Răspunde

      Da, se poate înlocui.

      • victoria maria 2017-04-28 Răspunde

        Multumesc

  • adina vera 2017-04-23 Răspunde

    Bună ziua keratina vegetală o pot înlocui cu cea pudră ?Mulțumesc frumos...

    • Elemental 2017-04-23 Răspunde

      Bună ziua Adina. În principiu se poate adăuga, dacă este complet solubilă în apă. Toate cele bune!

  • Roxana 2017-03-19 Răspunde

    Buna ziua, cate picaturi de Keratina inseamna 5 gr? Multumesc.

    • Elemental 2017-03-20 Răspunde

      Bună ziua Roxana, 1 gr înseamnă aproximativ 30 picături. Numai bine!

      • Roxana 2017-03-22 Răspunde

        Multumesc frumos!

  • Elemental 2017-03-07 Răspunde

    Bună ziua Constanta. Vitamina E nu este un agent conservant, este un antioxidant ce întârzie râncezirea substanțelor grase, fiind util în preparatele care conțin uleiuri. În această rețetă nu se poate folosi vitamina E.

  • Daniela 2017-03-03 Răspunde

    Ce ingredient as putea adauga sau inlocui ca sa serul sa aiba si protectie termica? Va multumesc frumos!

    • Elemental 2017-03-03 Răspunde

      Daniela, deocamdată nu avem disponibil un ingredient specific de protecție termică dar suntem în căutarea unui astfel de produs pentru a-l include în gama noastră. O zi frumoasă!

  • Alina Elena 2017-02-01 Răspunde

    Bună ziua! As putea combina jumătate de apa de neroli și jumătate de tei, pt ca nu am cantitatea toată la apa de tei. Și dacă da , mai adaug parfumant? Mulțumesc.

    • Elemental 2017-02-01 Răspunde

      Bună ziua Alina Elena! Da, puteți să folosiți apa de neroli în loc de o parte din apa de tei. Aceasta va conferi și un parfum specific deci puteți elimina parfumantul din rețetă. Toate cele bune!

  • CRISTINA 2015-06-28 Răspunde

    Buna ziua.pot adauga glicerina si silicon ?Daca da cam cat? Multumesc mult.

    • Elemental 2015-06-30 Răspunde

      Bună ziua,
      Puteţi adăuga glicerină vegetală; verificaţi dozajul în fişa produsului, iar în ceea ce priveşte siliconul vegetal, practic îl puteţi include în formulă, însă fiind un ingredient uleios, acesta se va ridica la suprafaţă, rezultând astfel o compoziţie bifazică. Vă recomandăm să includeţi siliconul vegetal ca ultim ingredient, după conservant. Înainte de utilizare agitaţi bine flaconul.

  • Liana 2015-04-29 Răspunde

    Cu ce as putea inlocui apa de tei, intrucat nu este in stoc? Ma gandeam sa folosesc apa de musetel, insa nici aceasta nu este in stoc. Multumesc.

    • Elemental 2015-04-29 Răspunde

      Apele florale vor fi disponibile din nou spre sfârşitul săptămânii. Puteţi folosi eventual apa de lavandă pentru prepararea spray-ului. Toate cele bune!

  • Geni 2015-02-05 Răspunde

    Buna seara! Nu aveti pe stoc keratina vegetala, ce recomandati?

    • Elemental 2015-02-09 Răspunde

      Bună ziua,
      Keratina este din nou disponiblă.

  • Andreea 2015-01-02 Răspunde

    Buna ziua,

    Daca renunt la conservant, pot pastra serul in frigider? Pentru cat timp?

    • Elemental 2015-01-05 Răspunde

      Bună ziua,
      Fără conservant, recomdăm păstrarea compoziţiei la frigider şi folosirea ei în aproximativ 3-5 zile.

  • cristina 2014-08-05 Răspunde

    Buna ziua .Pot anlocui apa de tei cu menta. Multumesc

    • Elemental 2014-08-06 Răspunde

      Bună ziua,

      Apa florală din formulă poate fi înlocuită cu o altă apă florală aleasă în funcţie de proprietăţi sau preferinţe.

  • cristina 2014-08-01 Răspunde

    Buna seara.Cand aveti an stoc parfumantul Fruit de Juin vreau sa comand.Multumesc

    • Elemental 2014-08-01 Răspunde

      Bună ziua,
      Parfumantul natural fruit de juin va fi în curând disponibil. Mulţumim pentru înţelegere.

  • Liana 2014-07-12 Răspunde

    Buna ziua!
    Pentru un ser pt par, merge combinatia de panthenolul + keratina vegetala + apa + conservant? Care ar fi procentajul, in acest caz?

    • Elemental 2014-07-21 Răspunde

      Bună ziua,
      Pentru prepararea unui astfel de sray vă puteţi inspira din formula 922125/2012.

    • Liana 2014-07-12 Răspunde

      *panthenol

      Multumesc!

  • monica 2014-05-02 Răspunde

    buna ziua! pot adauga si 5 ml honeyquat la aceasta reteta? multumesc

    • Elemental 2014-05-05 Răspunde

      @monica,
      Bună ziua,
      Răspunsul este afirmativ. Ajustaţi corespunzător cantitatea apei plate.

  • Mihaela Ignatescu 2014-04-15 Răspunde

    Cati ml inseamna 10picaturi de Cosgard, si 10 picaturi de Fruit de Juin?
    Foarte interesant siteul si retetele;totul este facut intr-un mod profesionist.

    • Elemental 2014-04-16 Răspunde

      @Mihaela Ignatescu,
      Bună ziua,
      10 picături de Cosgard înseamnă aproximativ 0,3 ml. Răspunsul este valabil şi pentru parfumantul fruit de juin. Numai bine!

  • Claudia Ardelean 2014-04-02 Răspunde

    Buna ziua,
    am o sticluta de apa de trandafiri pe care am desfacut-o si as folosi-o la acest spary, am citit fisa si nu se pomeneste nimic despre folosirea la produse pentru par, ce credeti ar merge aici, mai mult pentru parfum?
    Va multumesc pentru raspuns!

    • Elemental 2014-04-02 Răspunde

      @Claudia Ardelean,
      Bună ziua,
      Practic puteţi folosi apa de trandafiri în această formulă pentru parfumare, însă ar fi păcat să irosiţi un ingredient atât de valoros într-o compoziţie în care nu veţi beneficia de proprietăţile lui ci doar de parfumul subtil, parfum ce în mare parte va fi acoperit de parfumantul sugerat în reţetă.

      • Claudia Ardelean 2014-04-02 Răspunde

        @Elemental, Va multumesc pentru raspuns, va felicit pentru profesionalismul cu care este realizat site-ul si modul in care administrati comenzile si forumul!

        • Claudia Ardelean 2014-04-07 Răspunde

          @Claudia Ardelean,
          Buna ziua,
          as vrea sa va rog sa postati cateva retete care includ siliconul vegetal, atat pentru par cat si pentru ten, va multumesc!

          • Elemental 2014-04-07 Răspunde

            @Claudia Ardelean,
            Bună ziua,
            În curând vor fi publicate pe site reţete noi care vor include ingredientele introduse recent în oferta noastră printre care şi siliconul vegetal.

  • Cassie 2013-12-23 Răspunde

    Imi place acest spray, ii da parului volum, eu pentru asta il folosesc. Imi puteti spune daca ar fi bun de folosit inainte de placa/ondulator, ca protectie termica?
    Multumesc, faceti o treaba minunata!

    • Elemental 2013-12-23 Răspunde

      @Cassie,
      Vă mulţumim pentru aprecieri!
      Întradevăr, ”efectul secundar” al acestui spray este că îi dă volum părului. Keratina şi colagenul învelesc firul de păr, conferă astfel un anumit grad de protecţie însă nu la nivelul unui produs specific de protecţie termică.
      Numai bine!

  • Timea 2013-09-07 Răspunde

    Buna,
    Il folosesc sprayul deja de mult timp si e super, de calitate. Il recomand tuturor.
    Acuma mi se cam termina si m-am gandit sa mi-l personalizez un pic.
    Pot sa-l prepar in felul urmator:

    apă de tei 47 47 ml
    apă minerală plată 39.139 ml
    keratină vegetală 55 ml
    colagen vegetal 5 5ml
    ulei de broccoli 3 3ml
    parfumant Fruit de Juin 0.310 picături
    cosgard 0.620 picături

    Si inca ceva. Nu o sa devina prea uleioasa solutia de la uleiul de broccoli? Sau pot sa pun mai mult?

    • Elemental 2013-09-09 Răspunde

      @Timea,
      Bună ziua,
      Practic se poate introduce în formulă şi un ingredient uleios, acesta însă se va ridica la suprafaţă şi veţi avea o soluţie bifazică. Vă recomandăm ca uleiul să-l adăugaţi ca ultim ingredient, după conservant. Cu 3% ulei de broccoli soluţia nu va fi prea uleioasă.
      Înainte de fiecare utilizare agitaţi bine recipientul pentru ca uleiul să se disperseze înainte de aplicare.

  • nicola 2013-08-16 Răspunde

    Pentru prepararea serului pot renunta la parfumant , sa adaug panthenol 2ml si sa ajustez apa plata la 37 ml, iar in loc de cosgard sa pun extract de samburi de grapefruit / MULTUMESC !

    • Elemental 2013-08-19 Răspunde

      @nicola,
      Da, puteți efectua aceste modificări.

  • otilia74 2013-07-12 Răspunde

    se poate pulveriza cheratina pura direct pe par fara a se clati apoi?

    • Elemental 2013-07-12 Răspunde

      @otilia74,
      Keratina vegetală este un ingredient cosmetic ce nu se foloseşte ca atare pe piele sau păr, doar inclus într-un preparat cosmetic conform dozajului recomandat. Puteţi urma indicaţiile din fişa produsului de pe site-ul nostru.

  • Clara 2013-05-31 Răspunde

    Buna ziua,
    Se poate adauga marine-Z pentru a controla secretia de sebum? Daca da, cum ar trebui sa modific cantitatile? Va multumesc.

    • Elemental 2013-06-01 Răspunde

      @Clara,
      Preparatul este un spray de păr, nu se aplică pe scalp. Marine-Z acţionează la nivelul scalpului, trebuie introdus într-o formulă adecvată.

  • Alexandra 2013-05-20 Răspunde

    Pot adauga in aceastta reteta si panthenol ? In acest caz voi scadea din gramajul alocat pentru apa de tei ?

    • Elemental 2013-05-21 Răspunde

      @Alexandra,
      Da, puteți adăuga și panthenol, 2% ar fi suficient, ajustați procentul apei.

      • maria 2013-12-12 Răspunde

        @Elemental, Byna seara,
        Am citit un articol intr-o revista despre virtutile keratienei dar recomnadarea era ca dupa pulverizare sa se usuce parul cu foenul,in asa fel va adera mai bine la firul de par. Sper ca vam dat o informatie folositoare eu asa am sa fac de maine.

  • Anca 2013-05-15 Răspunde

    Buna ziua

    In cazul in care doresc sa pun extract din samburi de greapfruit ca si conservant, in loc de cosgard, se pun tot 20 de picaturi?

    Multumesc.

    • Elemental 2013-05-16 Răspunde

      @Anca,
      Da, puneţi tot 20 de picături.

  • Vanilla 2013-04-26 Răspunde

    Doresc sa fac o combinatie intre sprayul nutritiv si acesta plus cateva ingrediente. Pe langa cele din aceasta reteta as vrea sa adaug pudra de aloe 0,5%, panthenol 3%, niacinamida 2% si cafeina 2% (cu dizolvare si racire in prealabil) iar ajustarea sa o fac din procentajul de apa plata si din cea florala. Credeti ca este in regula modificarea? Multumesc!

    • Elemental 2013-04-26 Răspunde

      @Vanilla,
      Da, modificarea gândită pare în regulă, va rezulta practic un ser complex cu multiple beneficii pentru păr şi scalp.

  • andrea ernest 2013-03-25 Răspunde

    buna ziua, cati ml de keratina pot adauga inntr-un litru de apa? credeti ca ar fi buna sa o folosesc pentru ultima cladire dupa baie?

    • Elemental 2013-03-25 Răspunde

      @andrea ernest,
      Dozajul maxim indicat pentru keratină este de 7%, asta înseamnă 70 ml la 1 litru de apă. Nu recomandăm această procedură pentru că ar fi o risipă.
      Puteți însă prepara o soluție mai simplă decât cea prezentată în rețetă, de exemplu 92 ml apă plată + 7 ml keratină + 20 pic. cosgard, soluție pe care o pulverizați după clătirea și stoarcerea părului.

  • Carmen D. 2013-01-14 Răspunde

    Buna ziua!
    Din ce am citit, inteleg ca cosgardul are rol de conservant. Stiu ca extractele, apele cu grapefruit au bune proprietai de conservare. Nu se poate inlocui cosgard-ul cu ceva pe baza de grapefruit? Si daca da, cu ce si in ce cantitate?
    In alta ordine de idei, asteptam / speram sa gasiti o reteta pentru un spray fixativ. Personal, am inlocuit cam toate produsele cosmetice de fabrica cu preparat naturale, doar fixativul ( fie ca e din comert sau saloane) nu am gasit cu ce sa-l inlocuiesc, in asa fel incat sa nu imi usuce si incarce firul de par, care e subtire, poros, se deshidrateaza foarte usor..
    Va multumesc!

    • Elemental 2013-01-15 Răspunde

      @Carmen D.,
      Pentru conservare se poate apela la acest produs:
      http://www.elemental.ro/ro/...
      Recomandăm să citiţi cu atenţie fişa produsului înainte de a-l comanda şi utiliza.
      O alternativă naturală la fixativele din comerţ care să funcţioneze bine nu am reuşit să formulăm, avem doar un gel fixativ care este o reţetă reuşită:
      http://www.elemental.ro/blo...
      Citiţi şi comentariile, unele persoane au modificat reţeta cu succes.

  • grigoras gabriela 2012-12-21 Răspunde

    Buna ziua. Se poate adauga cafeina contra caderii parului?
    Multumesc

    • Elemental 2012-12-21 Răspunde

      @grigoras gabriela,
      Practic este posibil adaosul de cafeină, necesită încălzirea apei în care se amestecă.
      Acest spray se aplică însă pe păr şi nu pe scalp.

  • Paula 2012-12-05 Răspunde

    Buna seara,

    Colagenul vegetal se poate inlocui ce altceva? Cu panthenol de exemplu?
    Multumesc

    • Elemental 2012-12-05 Răspunde

      @Paula,
      Colagenul și panthenolul au funcții diferite, una nu înlocuiește pe cealaltă. Se poate omite colagenul din această rețetă și se poate adăuga panthenol conform dozajului indicat în fișa produsului.

  • Cojocariu Roxana 2012-11-24 Răspunde

    Cu ce pot inlocui keratina vegetala intr-o reteta de spray de par?

Scrieți un comentariuScrieți un răspuns

Menu

Settings