Formula: 12709
Faza | Ingrediente pentru ~100 ml | % | Cantitate |
A | emulsifiant Alfa | 7 | 7 gr |
A | ulei de susan | 20 | 20 gr |
B | apă minerală plată | 48,7 | 48,7 gr |
B | apă de lavandă | 20 | 20 gr |
B | gumă xanthan | 0,5 | 0,5 gr |
C | tensidă spumantă | 3 | 3 gr |
C | ulei esenţial de eucalipt citronat | 0,2 | 6 picături |
C | cosgard | 0,6 | 20 picături |
Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.
Mod de preparare:
Într-un pahar se adaugă apele din faza B, se presară guma xanthan și se amestecă energic până la dispersarea completă a gumei. Compoziţia se lasă în repaus pentru formarea gelului, timp în care se prepară faza A.
Într-un bol se adaugă emulsifiantul Alfa și se amestecă energic timp de cca.20 secunde după care se adaugă puţin câte puţin uleiul de susan, similar ca la prepararea unei maioneze. Compoziţia trebuie să devină opacă şi să se întărească treptat. Va rezulta un gel vâscos.
Peste faza A se adaugă puțin câte puțin faza B, amestecând bine. Se adaugă apoi pe rând ingredientele fazei C, cu amestecare temeinică după fiecare.
Emulsia astfel preparată se transferă în recipientul dedicat.
Un lapte demachiant fin, blând și emolient, potrivit îndeosebi pentru tenul mixt sau gras, chiar sensibil. Se aplică pe piele cu mişcări circulare fine, pentru a dizolva impurităţile și machiajul. Se îndepărtează de pe piele cu ajutorul unor dischete demachiante. Pentru un plus de confort al pielii, se poate clăti faţa cu apă călduţă sau se poate aplica o loțiune micelară.
Opţiuni:
...
|
Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a ... mai departe
Flacon Gaia pompiță medie, 100 ml
Ulei esențial de Eucalipt Lemon
31 Comentarii
Andreea 2020-12-02 Răspunde
Buna seara,
Cosgardul ar putea fi inlocuit cu Complexul Dermosoft ?
Elemental 2020-12-03 Răspunde
Bună ziua! Da, se poate înlocui, atenție la pH-ul optim și dozajul recomandat pentru Dermosoft.
Elena Fota 2019-05-09 Răspunde
Buna ziua! As putea inlocui uleiul de susan cu 5-10% ulei de ricin si 15-10% ulei de orez?
Elemental 2019-05-10 Răspunde
Bună ziua! Sigur că da, puteți face înlocuirile propuse.
Maria 2018-11-16 Răspunde
Buna ziua. Tensida spumanta se poate inlocui cu tensida pudra dizolvata cu apa plata(apa florala)? Multumesc
Elemental 2018-11-17 Răspunde
Bună ziua! Puteți folosi tensidă de cocos pudră, cca 1 gr, nu este necesară dizolvarea prealabilă în apă pentru această rețetă; suplimentați corespunzător dozajul la apa plată din faza B.
Dana B. 2017-05-21 Răspunde
Buna ziua, nu am tensida, se poate face si fara? Multumesc.
Elemental 2017-05-22 Răspunde
Bună ziua Dana. Se poate prepara rețeta și fără tensidă (măriți corespunzător cantitatea apei din faza B), va rezulta o emulsie simplă, dar care se poate folosi și pentru demachiere. Numai bine!
Mariana Buzea 2017-05-14 Răspunde
Ca si emulsifiant am varisoft,bella si olivia. Ce as putea folosi?
Elemental 2017-05-15 Răspunde
Emulsifiantul Alfa lucrează fără încălzire, și din păcate, nu se poate înlocui cu niciun alt emulsifiant din oferta noastră.
Ana Maria Ciobanu 2017-03-18 Răspunde
Buna ziua. Se poate adauga ceva astfel incat sasa prelungeasca perioada de valabilitate? daca da ce si cat?Multumesc
Elemental 2017-03-18 Răspunde
Bună ziua Ana Maria. Pentru cosmeticele preparate acasă, mai ales pentru cele care conțin și apă, recomandăm un termen de valabilitate de până la 3 luni, chiar dacă este potent conservantul folosit în rețetă, deoarece condițiile casnice sunt diferite față de cele dintr-un laborator. Cosgard este un conservant folosit și în cosmeticele preparate industrial, și asigură o conservare în medie de 12 luni, la un dozaj de 0,6-1%, în funcție de formulă. Numai bine!
Alina 2014-11-21 Răspunde
Buna ziua. Cu ce pot inlocui guma xantan? Multumesc anticipat!
Elemental 2014-11-21 Răspunde
Bună ziua,
Nu am testat această formulă decât cu xanthan, însă teoretic puteţi folosi guma guar, ceva mai mult, însă nefăcând teste în practică nu vă putem indica un procent exact. Numai bine!
amalia 2014-11-15 Răspunde
Buna ziua!
Pot inlocui uleiurile esentiale cu bisabolol? (Ar fi recomandata inlocuirea avand in vedere ca demachiantul nu sta foarte mult timp pe fata?)
Multumesc.
Dana Onofrei 2014-06-23 Răspunde
Buna ziua, avand un ten uscat pot inlocui doar uleiul de susan cu ulei de canepa/aloe vera sau trebuie sa inlocuiesc si alte ingrediente?
Elemental 2014-06-24 Răspunde
Bună ziua,
Răspunsul este afirmativ, puteţi înlocui uleiul de susan cu uleiul de cânepă sau aloe vera. Vă puteţi inspira eventual din formula MC12705/2012 pentru realizarea unui demachiant dedicat tenul uscat.
baculea oana 2014-05-27 Răspunde
Buna ziua,
Doresc sa stiu daca pot inlocui uleiul de susan cu cel de argan (eu am un ten mixt cu tendinta acneica) , emulsifiantul Alfa cu Olliva si guma xanthan cu Acacia.
Multumesc
stela 2014-04-27 Răspunde
Buna seara, as dori sa prepar acest produs, dar am nevoie de sfatul dvs.: am tenul sensibil/ destul de uscat, dar cu tendinte de ingrasare si tendinte usor acneice in perioada de ciclu menstrual. de asemenea tenul prezinta usoare cicatrici acneice si pete pigmentare (din perioada sarcinii si care se accentueaza si maresc la soare). as dori parerea dvs. pentru a alaege retetele potrivite acestui tip de ten, mai ales ca mi se pare dificil sa combin ceva pentru ten uscat, dar gras (peste zi) in acelasi timp si cu semne si pete… Va multumesc foarte mult pentru atentie si astept cu interes parerea dvs. care pentru mine constituie cea mai de incredere sursa si cele mai bune sfaturi
laura 84 2014-03-06 Răspunde
Buna ziua...am facut a 3 oara acest demachiant si sunt super incantata, cu mici modificari adica ulei de caise si de seminte de struguri si ue de bergamota....problema e ca nu am mai avut cosgard decat 6-7 picaturi in loc de 20....cat timp il pot utiliza?ar trebui sa il tin la frigider?
Multumesc frumos, sa aveti o zi minunata!
Elemental 2014-03-06 Răspunde
@laura 84,
Bună ziua,
Ne bucurăm că sunteţi mulţumită de acest demachiant.
6-7 picături de conservant este prea puţin pentru a asigura stabilitatea microbiologică a produsului. Păstraţi-l la frigider şi folosiţi-l în cca. 7 zile.
Numai bine!
laura 84 2013-12-11 Răspunde
Pot folosi acest demachiant si pentru demachierea ochilor sau este doar pentru ten?multumesc frumos
Elemental 2013-12-11 Răspunde
@laura 84,
Dacă doriţi să folosiţi acest demachiant şi pentru ochi, vă sugerăm să eliminaţi uleiul esenţial. Dacă folosiţi machiaj rezistent la apă, o metodă practică este folosirea unui simplu ulei vegetal pentru demachierea ochilor şi în paralel folosirea acestui demachiant pentru ten.
O zi frumoasă!
gianina 2013-11-24 Răspunde
buna seara,
fac acest lapte demachiant de 2 ani, sunt f multumita, doar ca astazi am avut o problema, care cred ca e de la guma xanthan. Laptele arata ca o crema de fata, este prea vascos/inchegat. Nu l-am putut pune in recipientul dedicat ci l-am pus intr-o cutie. Intrebarea mea e daca sunt afectate proprietatile? Va mentionez ca am folosit guma xanthan din LOT CA875. Am avut aceeasi problema si la reteta de GEL Rejuvenant cu acizi de fructe AHA, reteta pe care o fac tot de 2 ani fara probleme, gelul a iesit de marimea unei nuci, este mult prea vascos. Am repetat reteta de 3 ori in ac.seara cu diferite ape florale, dar acum cred ca de fapt de vina a fost guma xanthan, dupa ce am vazut ce s-a intamplat cu Laptele demachiant. Ati mai avut vreo sesizare in acest sens, trebuie schimbat dozajul si daca da, cat?multumesc
Elemental 2013-11-25 Răspunde
@gianina,
Bună ziua,
Deşi achiziţionăm guma xanthan de la acelaşi producător, este posibil să fie diferenţe de densitate de la un lot la altul. Vom verifica în scurt timp lotul semnalat de dumneavoastră. Dozajul nu trebuie schimbat, însă probabil nu aţi lucrat cu un cântar ci cu linguriţe volumetrice şi de aici poate fi problema. Proprietăţile compoziţiilor nu sunt afectate, doar consistenţa este mai compactă.
O zi frumoasă!
Adina 2013-03-12 Răspunde
Am spus ca va voi impartasi din experientele mele si iat-o pe prima :)
Sunt super incantata ca v-am descoperit; Si asta s-a intamplat pentru ca am vrut sa imi fac un demachiant natural recomandat de o vedeta la TV si notat cu atentie de mama. Bineinteles ca dupa acea reteta nu a iesit decat un strat de ulei peste un alt strat apos.
Asa ca, tot citind retetele si sfaturile Dvs., am reusit sa o repar cam asa:
Pentru Faza A, eu amestecasem initial: ulei de susan, ulei de germeni de grau si putin ulei de ricin.
Le-am adaugat peste Gel zaharos amestecat bine si am fiert la baie marina.
Pentru faza B: initial facusem o infuzie de galbenele si albastrele, pe care acum am amestecat-o cu guma de xanthan, cu tensida si cu putin solubilizant (nu stiu daca era indicat sau necesar, insa in urma experimentului nereusit ramasesera in infuzie si ceva urme de ulei si am vrut sa fiu sigura ca se omogenizeaza). Deoarece culoarea era putin cam maronie si nu am avut nici un fel de colorant, am adaugat un varf de cutit de turmeric si cateva picaturi de suc proaspat de sfecla rosie, acum avand o culoare galben-orange minunata. Si faza B tot in baie marina.
Pentru faza C, neavand uleiul de grapefruit, am folosit Cosgard, ulei de trandafir 20 pic, portocala 10 pic, lemongrass 5 pic, tea tree 5 pic si dafin 2 pic(nu prea m-a incantat mirosul acestuia din urma, desi e f recomandat pentru tenul acneic)
Sunt super incantata ca am reusit sa repar (ca pe o maioneza taiata ;) ) o incercare nereusita de lotiune; va multumesc pentru toate informatiile utile care sa pot gasi la Dvs pe site; timp sa ai sa studiezi!
Si apoi.....demachiantul e foaaaarte racoritor si relaxant; si desi imi fusese teama ca va necesita clatire din cauza tensidei, nu e deloc asa, fata ramane neteda, proaspata si curata. Iar mirosul este minunat!
Elemental 2013-03-13 Răspunde
@Adina,
Felicitări pentru reuşită, bucuria dumneavoastră este şi a noastră iar experienţele împărtăşite aici sunt foarte utile pentru toţi cititorii.
gianina 2012-05-04 Răspunde
buna ziua,
Ulei de grapefruit cu ce se poate inlocui si daca da ce cantitate de "inlocuitor" pot folosi? Tenul meu este gras si usor acneic. multumesc
gianina
Delia 2012-02-24 Răspunde
Buna ziua,
Se poate inlocui emulsifiantul gel zaharos cu ceara emulsifianta?
Multumesc
Delia 2012-02-22 Răspunde
Buna ziua, am inteles ca pudra de hibiscus isi lasa cateva din active in apa. Ma gandeam sa o pun in apa sa stea cateva ore, sa o strecor, iar apa rezultata sa o folosesc in locul apei plate din acesta reteta. ce parere aveti?
Si inca ceva, acest demachiant nu poate fi lasat mai mult pe piele (fara a fi sters cu o lotiune tonica cum este specificat), mi se pare ca daca il sterg imediat cu lotiunea, ingredientele din el nu au timp sa actioneze. Multumesc.
Elemental 2012-02-22 Răspunde
@Delia,
ideea cu macerarea pudrei de hibiscus este foarte bună!
Puteţi lăsa demachiantul pe piele ceva mai mult timp, dar totuşi trebuie îndepărtat peste câteva minute, fiind îmbibat cu impurităţi.
O loţiune mai complexă, ce include diverse active şi chiar maceratul de hibiscus, ar fi potrivită ca şi o compoziţie ce se lasă pe piele şi mai puţin ca demachiant.