Gel de peeling enzimatic, ananas & acizi de fructe

Gel de peeling enzimatic, ananas & acizi de fructe

Formula: 10518

Faza Ingrediente pentru ~ 100 ml % Cantitate
A apă de melisa 63 63 gr
A gel de aloe vera 20 20 gr
A pudră de ananas 7 7 gr
A alantoină 0,4 0,4 gr
B gumă guar 2 2 gr
C acizi de fructe AHA 7 7 gr
C extract concentrat din sâmburi de grapefruit 0,6 20 picături

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Într-un bol sau pahar se adaugă și se amestecă ingredientele fazei A. Pentru această soluție se adaugă dintr-o mișcare guma guar și se amestecă bine.
Compoziția se lasă în repaus pentru cca. 10 minute, timp în care se va forma gelul.

Peste gelul format se adaugă îngredientele fazei C, cu amestecare temeinică după fiecare. Preparatul se transferă în recipientul dedicat.

Notă: valoarea optimă a pH-ului unui produs de peeling este de ~3,5 și având în vedere că pH-ul poate varia în funcţie de lot la majoritatea ingredientelor din rețetă, poate fi nevoie la final de un adaos de acid lactic/citric.

Acest gel poate aduce beneficii oricărui tip de ten și este potrivit îndeosebi în caz de acnee, pete pigmentare, iregularități ale pielii, ten ridat, obosit, tern. 
Are acțiune de peeling enzimatic (bromelaina din pudra de ananas) și peeling chimic natural (acizii de fructe), pentru un ten curat, neted, luminos și cu aspect întinerit.

...

Recomandări:
Gelul se folosește sub formă de mască și se aplică seara, o dată sau de două ori pe săptămână, eventual mai des, în funcție de rutina stabilită. La aplicare se pot simţi uşoare furnicături. După cca. 10 minute, tenul se clătește cu apă călduță.
Pielea mai sensibilă, în general, nu tolerează bine acizii de fructe și produsele cu pH scăzut. Este recomandat să se testeze toleranța pielii, cu 24 de ore înainte de folosirea preparatului. Pentru pielea mai sensibilă se poate formula gelul cu un procent mai scăzut de AHA, 3-4% și care se poate crește treptat până la 10% pe măsură ce pielea se acomodează.

...

Opțiuni și explicații:

  • în loc de apa de melisa se poate folosi și altă apă florală, de exemplu apă de trandafiri, mușețel, tei, albăstrele sau lavandă; este de preferat o apă cu proprietăți calmante, mai ales dacă tenul este mai sensibil
  • alantoina este inclusă în formulă pentru efectul calmant și protector al pielii
  • gelul de aloe vera se poate înlocui cu pudră de aloe vera, folosind 0,5% și completând corespunzător procentul apei florale
  • se poate folosi și Cosgard pentru conservare, folosind aceeași cantitate ca la extractul concentrat din sâmburi de grapefruit

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cântar de precizie, un bol sau pahar, linguriță/minitel
  • Recipient recomandat: flacon Bea cu capac flip-top
  • Valabilitate: 3 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros

Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.

Postată în 2016-07-20 Rețete pentru față, Măști, Exfolianți 28

28 Comentarii

  • Tomuta Corina 2019-04-16 Răspunde

    Buna ziua, am foarte multe pete pe fata si ma intrebam daca acest gel se potriveste? si cu ce crema ar trebui sa ma dau dupa ce il folosesc? o reteta de crema propusa de dvs! si cum as putea sa stiu ce ph are pielea de pe fata? multumesc frumos!

  • Adriana Mocan 2018-07-10 Răspunde

    pot adauga si ulei esential din seminte de morcovi ?cate picaturi ?multumesc .

    • Elemental 2018-07-11 Răspunde

      Da, puteți adăuga 5-10 picături, amestecați bine pentru o dispersare cât mai uniformă în gel.

  • Adriana Mocan 2018-07-10 Răspunde

    buna ziua .cand se verifica ph.ul ?in care faza ?sau la sf de tot ?se poate pastra la frigider ?ingredientele ramase le pastram la frigider sau intr.un loc racoros gen camara ?multumesc mult.

    • Elemental 2018-07-11 Răspunde

      Bună ziua. pH-ul se verifică la final în această rețetă. Se poate păstra la frigider atât prdusul cât și ingredientele rămase, sau la loc uscat, ferit de razele solare și sub temperaturi de 25°C, dar în general, apele florale și gelul de aloe vera este indicat să fie păstrate la frigider.

  • mona 2017-11-19 Răspunde

    Nu prea suport mirosul de aloe :( ; se poate inlocui cu altceva sau elimina complet? Pentru a fi un peeling chimic superficial ce ar trebui modificat ? Multumesc

    • Elemental 2017-11-20 Răspunde

      Puteți elimina gelul de aloe vera, înlocuindu-l cu o apă florală sau apă plată. Pentru a obține efectul de peeling chimic, atenție la pH-ul compoziției, așa cum am explicat și în descrierea rețetei. Numai bine!

  • Ioana 2017-08-31 Răspunde

    buna, am incercat aceasta reteta insa dupa ce am adaugat
    ingredientul din fata B guma guar", am amestecat"destul de mult insa mi-au ramas cocoloase. nu imi dau seama unde asi gresit. multumesc,

    • Elemental 2017-09-01 Răspunde

      Bună ziua Ioana. Dacă se adaugă guma guar dintr-o mișcare, așa cum este indicat în rețetă, atunci trebuia să se disperseze ușor și fără să formeze cocoloașe. Chiar dacă gelul rezultat mai conține cocoloașe, nu este o problemă mare, se vor dizolva în timp. Toate cele bune!

  • Cosmina 2017-08-27 Răspunde

    Buna ziua! Se poate adauga colorant cosmetic in aceasta masca?

    • Elemental 2017-08-28 Răspunde

      Bună ziua Cosmina. Se poate adăuga colorant solubil în apă și care este stabil în medii acide.

      • Cosmina 2017-08-28 Răspunde

        Multumesc mult pt ajutor!

  • Carmen 2017-01-11 Răspunde

    Buna seara, cu ce alt exfoliant se poate inlocui pudra de ananas? Am seminte de masline, capsuni si flori de hibiscus. Multumesc!

    • Elemental 2017-01-12 Răspunde

      Bună ziua Carmen. Pudra de ananas conține substanțele necesare unui peeling enzimatic, nu avem înlocuitor pentru acest ingredient. O zi frumoasă!

  • doina 2016-11-10 Răspunde

    Buna seara, putem inlocui guma de guar cu cea de xantan?
    Multumesc!

    • Elemental 2016-11-11 Răspunde

      Bună ziua Doina,
      Se poate prepara gelul și cu gumă xanthan, ar fi nevoie de un procent mai mic, iar în acest caz trebuie schimbat și conservantul cu cosgard, aceeași cantitate.

  • Amalia 2015-05-30 Răspunde

    buna seara, as putea pune pudra de aloe vera sau de matca in locul pudrei de ananas?

  • Gabriela 2015-03-03 Răspunde

    Buna ziua!

    Imi putei spune va rog cu ce pot inlocui alantoina din aceasta reteta pe care nu o aveti in stoc?

    Va multumesc!

    • Elemental 2015-03-03 Răspunde

      Bună ziua,
      Puteţi folosi un alt activ cosmetic cu proprietăţi de calmare a pielii sau se poate elimina din formulă. Alantoina va fi curând disponibilă în magazin. Mulţumim pentru înţelegere.

  • Adriana-Mihaela 2014-12-14 Răspunde

    As dori sa pun doua intrebari:
    1.daca dintr-o eroare am dublat doza de alantoina, preparatul este compromis?
    2. se poate inlocui pudra de ananas cu cea de iris?
    Va multumesc!

    • Elemental 2014-12-15 Răspunde

      Bună ziua,
      1. preparatul nu este compromis, aţi folosit de fapt alantoina la dozajul maxim recomandat (2%). La acest dozaj există posibilitatea ca alantoina să nu se solubilizeze complet
      2. răspunsul este afirmativ

  • Mihaela 2014-11-29 Răspunde

    Buna ziua. Doresc sa prepar un gel peeling mai concentrat, care sa poata fi utilizat o data pe saptamana. Ar fi corecta o astfel de formulare: apa florala 68%, pudra de ananas 10%, alantoina 2%, guma xanthan 2%, AHA 8%, BHA 9,5%, cosgard 0,5% ?

    • Elemental 2014-12-04 Răspunde

      Bună ziua,
      Estimăm că practic se poate realiza gelul cu formula propusă de dvs. însă ar fi bine să preparaţi o cantitate mai mică pentru a testa toleranţa pielii pentru această concentraţie de acizi. Dacă în afară de furnicături şi eventual o uşoară înroşire a pielii de scurtă durată nu constataţi alte neplăceri, folosiţi în continuare această formulă. În caz contrar, scădeţi procentul acizilor de fructe AHA la 5%. Scădeţi de asemenea procentul alantoinei la 1% pentru o cât mai bună solubilizare a acesteia. Este indicat ca la final să măsuraţi pH-ul gelului obţinut, care nu ar trebui să aibă valoarea mai mică de 3,5-4.

  • Elemental 2013-12-23 Răspunde

    @Liliana,
    Bună ziua,
    4% acizi de fructe nu este un dozaj ridicat, dar şi în acest caz un preparat de acest gen poate provoca neplăceri pentru tenul sensibil chiar dacă are şi alantoină (calmant, protector). Puteţi încerca să-l folosiţi mai rar; uneori am constatat că pielea se acomodează în timp la exfolianţii AHA şi BHA.
    Sărbători fericite, sănătate şi gânduri bune!

  • andrea ernest 2013-04-16 Răspunde

    as vrea sa cumpar acest gel. se poate comanda online?

    • Elemental 2013-04-17 Răspunde

      @andrea ernest,
      Reţetele au scopul de a exemplifica utilizarea ingredientelor din oferta noastră.

Scrieți un comentariuScrieți un răspuns

Menu

Settings