Săpun ALEP

Săpun ALEP

Formula: CP102

Pentru detalii despre termenii utilizați și modul de lucru, dar și pentru siguranța dvs., vă rugăm consultați înainte GHIDUL DE FABRICARE A SĂPUNULUI LA RECE


Săpunul de Alep este considerat un săpun medicinal, cu proprietăți benefice pentru pielea cu probleme. Această rețetă conține 5% grăsimi nesaponificate, are un miros specific, afumat.
Săpunul original, produs în Siria, a fost fabricat inițial la cald. Această rețetă respectă standardul de minimum 20% ulei de dafin, doar că metoda de obținere este la rece.

Notă: 5% superfat, 20% ulei de dafin

Ingrediente pentru 1 kg de săpun

Ulei de Măsline extravirgin

Ulei de Dafin virgin

Hidroxid de sodiu

Apă distilată

Cantitate

525 gr

135 gr

86 gr

250 gr


Mod de preparare

Înainte de a începe prepararea săpunului pregătiți toate ustensilele și echipamentele pe masa de lucru, să fie la îndemână.
Efectuați cântăririle de substanțe necesare din rețetă.

Într-un vas termorezistent se adaugă apa distilată, peste care, puțin câte puțin se adaugă Hidroxidul de sodiu și se amestecă lent, cu atenție, până când se dizolvă complet și soluția devine transparentă. Soluția se lasă la răcit, până la cca 40°C.

Într-un alt vas termorezistent se încălzesc uleiurile pe baie marină la aprox. 40°C.

Într-un recipient cu volum mai mare de 1000 ml se transferă uleiurile, sau se poate folosi vasul în care s-au încălzit dacă este suficient de încăpător. Peste uleiuri se toarnă încet soluția de hidroxid de sodiu. Ambele trebuie să fie de temperatură similară.
Se introduce blenderul în vas și se amestecă până când compoziția devine de consistența unei budinci.

Se transferă compoziția în forma aleasă. Cantitatea rezultată se poate turna în 8 cavități de Formă rectangulară (deci este nevoie de două bucăți de formă) sau într-o formă tip Bloc de 1 kg. Ambele le regăsiți în linkurile de mai jos.
Se pulverizează pe suprafața săpunului alcool pentru a preveni formarea carbonatului de sodiu.

Se acoperă cu o folie săpunul și se lasă în repaus 2 zile într-un loc ferit. După ce săpunul s-a întărit, se poate scoate din formă și tăia după preferințe. Pentru a-l putea scoate din formă dacă acesta este încă moale, se pune la frigider pentru 2-3 ore.

Săpunul se pune apoi la maturat într-un spațiu bine ventilat, pe rafturi sau în cutii acoperite (dar nu închise pentru a permite circulația aerului). Maturarea durează minim 4 săptămâni de la data producției, timp în care săpunul nu se folosește deoarece este încă reactiv.
Pentru cele mai bune rezultate, acest tip de săpun se ține la maturat 6-12 luni.

















































Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.

Postată în 2019-11-04 Săpunuri 19

19 Comentarii

  • Catalina 2021-12-01 Răspunde

    Buna! Am facut exact ca in indicatii si totul la gramaj, dar la sfarsit mi a iesit ca o maioneza taiata, oare de ce?
    • Elemental 2021-12-02 Răspunde

      Bună ziua! Este primul săpun al dvs preparat la rece? Dacă da, nu vă îngrijorați, la mulți dintre noi nu ne-a ieșit bine din prima. Dacă ați folosit ulei de măsline extravirgin și nu cel de pomace, atunci problema poate fi la temperatura nepotrivită înainte de combinarea soluției de sodă cu uleiurile, ori la mixarea insuficientă.
  • Maravela Florina 2020-12-08 Răspunde

    Buna seara, am facut aceasta reteta di nu are consistenta unei budinci. Am vreo sansa sa se intareasca?

    • Elemental 2020-12-09 Răspunde

      Bună ziua! Săpunul preparat pe bază de ulei de măsline este implicit mai moale, dar dacă ați respectat ingredientele, dozajul și indicațiile de preparare atunci va fi în regulă. Săpunul se întărește mai lent și maturarea necesită ceva mai mult timp decât la alte săpunuri preparate prin metoda la rece.

  • Raluca Raluca 2020-12-02 Răspunde

    Buna ziua. Am vazut ca nu mai este in stoc forma de silicon dreptunghiulara. Cand estimati, va rog, ca o veti avea in stoc? Multumesc frumos!

    • Elemental 2020-12-03 Răspunde

      Bună ziua! În perioada următoare, din păcate, nu va fi încă disponibilă forma de silicon dreptunghiulară. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

  • Alina 2020-10-26 Răspunde

    Buna ziua. As dori sa maresc cantitatea de ulei de dafin. De exemplu 50%. Cantitatile de Hidroxid de sodiu si apa raman aceleasi sau trebuie schimbat si aici procentuL? Multumesc

    • Elemental 2020-10-27 Răspunde

      Bună ziua! Puteți mări cantitatea uleiului de dafin, nu sunt necesare modificări la hidroxidul de sodiu și apă. Succes!

  • Gabriel 2020-10-13 Răspunde

    Se poate adauga si un ulei aromatic pentru un miros mai placut?

    • Elemental 2020-10-14 Răspunde

      Sigur că da, se pot adăuga uleiuri esențiale sau parfumante, după preferințe.

  • Georgiana 2020-07-20 Răspunde

    Buna ziua! Soda caustica se poate inlocui cu soda calcinata? Multumesc!

    • Cristina 2021-05-05 Răspunde

      Soda calcinata are o concentratie de NaOH de aproximativ 70%. Prin calcule se poate determina cantitatea de soda calcinata de care aveti nevoie. Deci veti avea nevoie de o cantitate mai mare de soda decat cea din reteta. Eu am preparat sapun cu soda calcinata de nevoie (alta nu aveam pe moment) si daca am calculat corect, a fost foarte bine.
      Important, la dizolvarea sodei calcinate, carbonatul de calciu nu se dizova in apa complet si atunci va trebui sa strecurati solutia de soda.

    • Elemental 2020-07-21 Răspunde

      Bună ziua! Noi nu cunoaștem în ce mod se poate folosi soda calcinată în prepararea săpunurilor, nu avem experiență în acest sens, prin urmare nu vă putem recomanda înlocuirea. Numai bine!

  • Ovidiu Bandrea 2020-04-26 Răspunde

    Buna ziua,am introdus aceste valori ale retei in calculatorul de sapun dar nu a iesit bine. nu cred ca reteta e buna.

    • Karuna Kaur Kamboj 2020-07-08 Răspunde

      Mie mi-a iesit perfect

  • Maria 2019-12-25 Răspunde

    Buna ziua, rețeta propusă de Dvs se poate folosi?

  • Sofia 2019-11-22 Răspunde

    Buna ziua!
    Hidroxidul de sodiu se poate inlocui cu baza de sapun?

    • Elemental 2019-11-23 Răspunde

      Bună ziua! Nu se poate înlocui. Dacă doriți să preparați un săpun cu baza melt & pour, puteți adăuga în bază cca 5% ulei de dafin.

Scrieți un comentariuScrieți un răspuns

Menu

Settings