Formula: 4032
Faza | Ingrediente pentru o aplicare | Cantitate |
A | apă plată | 5 gr |
A | acid lactic | 3 gr |
B | argilă bej | 5 gr |
B | pudră de acerola | 1 gr |
B | pudră de ananas | 1 gr |
B | bicarbonat de sodiu | 3 gr |
C | ulei esențial de portocale (facultativ) | 1 picătură |
Igienizați ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.
Mod de preparare:
Într-un bol se amestecă ingredientele din faza A.
Într-un alt bol se amestecă ingredientele din faza B.
Peste faza A se presară faza B și se amestecă bine. Se adaugă rapid, dacă se dorește, uleiul esențial. Compoziția începe să elibereze bule de aer, fiind efervescentă. Masca este gata și se folosește imediat după preparare. pH: ~7,5
Notă: în funcție de lot, densitatea argilei și a pudrelor poate varia ușor, iar dacă la finalul preparării masca este prea fluidă sau prea compactă, se va suplimenta cu puțină argilă ori apă, după caz.
Utilizare:
Se aplică pe tenul curat, cu ajutorul unei pensule, evitând zona ochilor și buzele. Se lasă să acționeze cca. 10 minute.
Cu un burețel îmbibat de câteva ori în apă călduță, se umezește masca de pe piele pentru a ușura clătirea. Se clătește cu apă din abundență, se tapotează fața cu un prosop moale, apoi, dacă se dorește, se poate aplica un toner și o cremă hidratantă.
Masca este potrivită pentru orice tip de ten. Se poate aplica de 2-3 ori pe săptămână în cadrul unui tratament intensiv sau o dată pe săptămână pentru întreținerea generală a tenului. Se recomandă aplicarea în strat cât mai generos.
Opțiuni și explicații:
...
|
...
...
Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.
9 Comentarii
bucur andreea 2022-02-07 Răspunde
Elemental 2022-02-11 Răspunde
Alesia 2018-07-16 Răspunde
Buna ziua! Va sunt foarte recunoscatoare pentru retete.In ultimul timp daca respect tot cu exactitate - rezultatul ma incinta.Am o rugaminte daca se poate- vreau o reteta de masca pentru deschiderea porilor, ca sa pot curata fata de puncte negre mai bine.Va multumesc si astept cu nerabdare.
Elemental 2018-07-16 Răspunde
Bună ziua, Alesia! Vă putem sugera în acest caz formulararea unei măști sau soluții pe bază de acid salicilic natural (BHA), vedeți și comentariul anterior cu Tania. Vă mulțumim pentru aprecieri, ne bucurăm că vă putem fi de ajutor!
Tania Sadurschi 2018-01-23 Răspunde
Buna ziua,
Cum as putea face o masca cu BHA? As putea inlocui in aceata reteta, acidul lactic cu BHA?
Astept cu nerabdare raspunsul de la voi!
Elemental 2018-01-24 Răspunde
Bună ziua Tania. Vă sugerăm să preparați o mască tip gel cum ar fi aceasta: https://www.elemental.eu/ro... în care lucrați cu BHA în loc de AHA (urmați dozajul indicat în fișa produsului pentru BHA) și puteți elimina pudra de hibiscus dacă doriți.
Tania Sadurschi 2018-01-10 Răspunde
Masca mea preferata !!!
Cristina Dan 2017-10-20 Răspunde
Buna, cu ce se poate inlocui pudra de Acerola? Este lipsa stoc.
Multumesc!
Elemental 2017-10-21 Răspunde
Bună ziua Cristina. Puteți folosi pudră de amla sau jujube, ambele sunt bogate în vitamine. Toate cele bune!