Body butter ”Enchanting”

Body butter ”Enchanting”

Formula: IN75850

Faza Ingrediente pentru ~100 ml Cantitate
A unt de shea rafinat 50 ml (46 gr)
A ulei de cocos 20 ml (18,5 gr)
A ulei de caprilis sau kukui 26 ml (24 gr)
B ulei esenţial de ylang-ylang 50 picături
B ulei esenţial de cedru atlas 50 picături

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Se topesc ingredientele fazei A pe baie de apă într-un pahar termorezistent. Se îndepărtează de la căldură, se aşteaptă puţin până ce se răceşte uşor, apoi se toarnă într-un bol. Bolul se plasează la congelator pentru câteva minute, până ce compoziţia se întăreşte.

După ce se scoate din congelator, se amestecă energic, preferabil cu un minitel, pentru a obţine o textură cât mai onctuoasă şi pufoasă. Se adaugă uleiurile esențiale şi se amestecă bine în continuare. Cu cât se amestecă mai mult, cu atât untul de corp va fi mai fin, plăcut la aplicare şi ca aspect. Untul de corp astfel obţinut se transferă în recipientul dedicat.

O cremă bogată în ingrediente nutritive, emoliente și regeneratoare, cu miros intens şi statornic. Are un parfum exotic cu note florale, delicioase, împletite cu note verzi, revigorante. Un adevărat răsfăț pentru piele și simțuri. Se aplică o cantitate moderată pe pielea proaspăt igienizată şi preferabil uşor umedă, pentru favorizarea absorbţiei.

Opţiuni:

  • în loc de ulei de kukui sau caprilis se poate folosi alt ulei vegetal, după preferinţe; acesta va influența textura şi culoarea preparatului
  • în loc de uleiurile esențiale date în reţetă se pot folosi altele sau o combinaţie de esențe și parfumante naturale

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cilindru gradat sau cântar de precizie, un pahar termorezistent, un bol, linguriţă, minitel
  • Recipient recomandat: recipient Carven de 100 ml
  • Valabilitate: 6 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros

Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.

Postată în 2015-07-20 Rețete pentru corp, Creme, Loțiuni 31

31 Comentarii

  • Trifoi Ionela 2019-07-07 Răspunde

    Buna ziua. In loc de unt de shea se poate folosi unt de cacao? Multumesc

    • Elemental 2019-07-08 Răspunde

      Bună ziua! Se poate folosi, dar produsul final va fi mai compact.

  • Trifoi Ionela 2018-08-10 Răspunde

    Buna ziua,

    Uleiurile esentiale se pot inlocui cu extract de cocos si ce gramaj? Multumesc frumos in avans pentru suportul acordat!

    • Elemental 2018-08-10 Răspunde

      Bună ziua, Ionela. Extractul de cocos nu este solubil în uleiuri, iar textura reltiv moale a acestei creme nu permite o dispersare optimă a extractului. Dacă nu doriţi să folosiţi uleiuri esenţiale, puteţi apela la un parfumant natural, vă putem sugera unul ce seamănă oarecum ca miros, şi anume https://www.elemental.eu/ro...

  • Trifoi Ionela 2018-08-10 Răspunde

    Buna ziua,
    In aceasta reteta se poate adauga extract de cocos? Ce gramaj? Multumesc frumos!

  • Trifoi Ionela 2018-08-05 Răspunde

    Buna ziua
    Uleiul de cocos se poate inlocui cu squalan de masline? Multumesc

    • Elemental 2018-08-06 Răspunde

      Bună ziua. Uleiul de cocos poate fi înlocuit în această rețetă cu ulei de monoi sau babassu - care au textură similară. Dacă folosiți squalan de măsline, crema va fi mai moale. Toate cele bune!

  • Sorina 2018-06-14 Răspunde

    Buna ziua,Am preparat acest unt de corp chiar fara uleiurile esentiale si a iesit excelent,cu mirosul caracteristic de cocos,f placut.As dori sa introduc untul de cafea pentru mirosul acestuia si am nevoie de sfatul vostru pentru a sti exact cum sa fac inlocuirea;credeti ca as puteasa-l introduc in locul uleiului de cocos?nu as vrea sa renunt la caprilis,este senzational.multumesc

    • Elemental 2018-06-15 Răspunde

      Bună ziua, Sorina! Untul de cafea are consistența similară cu cea a untului de shea, deci puteți înlocui o parte din untul de shea. Dacă înlocuiți uleiul de cocos, produsul final va fi ceva mai tare ca textură.

  • Sabina 2017-10-12 Răspunde

    Aș dori să fac un unt de corp din următoarele ingrediente : unt de cacao, unt de shea, ulei caprilis și bineînțeles diferite uleiuri esențiale pe care le voi pune după preferință. Întrebarea mea este care sunt cantitățile corecte pt fiecare ingredient în formarea unui unt de corp aerat și spumos....100ml produs finit.
    O alta întrebare este dacă se poate adăuga în produsul finit pudra de cacao, dacă da, în ce cantitate? Mulțumesc!

    • Elemental 2017-10-12 Răspunde

      Sabina, cantități exacte nu vă putem indica fără teste, orientativ dozajul pentru unturile aleste este de 50% în total, iar restul formulei să fie alcătuit din ingrediente fluide. Practic puteți adăuga pudră de cacao în produsul finit, dar în funcție de dozaj, crema va lăsa un strat colorat pe piele; adăugați eventual puțin câte puțin. Succes!

  • Ana 2015-11-10 Răspunde

    Aceasta a fost prima reteta pe care am facut-o singura! Vreau sa va spun ca a iesit bine si sunt foarte multumita. In loc de ulei de kukui am pus 19.4 gr de ulei de avocado si 4,6 gr ulei de catina. Din cauza uleiului de avocado are alta culoare dar nu conteaza, imi lasa pielea hidratata( folosesc acest unt de corp dupa baie, pe pielea umeda) si miroase foarte bine. Multumesc Elemental pentru retete si ingrediente de calitate!

    • Elemental 2015-11-11 Răspunde

      Bună ziua,
      Mulţumim pentru feedback. Ne bucurăm că acest preparat este pe placul dvs. Să-l folosiţi cu plăcere şi sănătate!

  • cristina 2015-07-09 Răspunde

    buna ziua, pentru a fi mai putin gras, pot adauga apa florala si daca da, in ce cantitate si din ce scad?
    as vrea sa va si multumesc pentru munca voastra, retetele mi se par super.

    • Elemental 2015-07-09 Răspunde

      Bună ziua,
      În general, preparatele anhidre sunt grase, însă nu puteţi adăuga apă în această compoziţie fiindcă apa şi uleiurile nu sunt miscibile, ar fi nevoie de un agent care să asigure legarea moleculelor de apă cu cele de ulei. Vă puteţi eventual inspira din formula 822124/2012 sau IN54336/2014 pentru realizarea unui unt/cremă de corp prin emulsificare la cald. Sperăm ca informaţiile oferite să vă fie de ajutor. Numai bine!

  • Rodica 2015-03-28 Răspunde

    Buna ziua, as vrea sa-mi prepar singura acest unt de corp. Va rog sa-mi spuneti daca pot pune doua unturi: unt de shea si unt de cacao. Daca da, va rog sa-mi spuneti in ce cantitati. Stiu ca unturile de corp intra mai greu in piele, dar as vrea sa-mi fac o crema care sa contina cele doua unturi - si totusi sa fie usoara, sa nu ramana pielea uleioasa, sa se absoarba mai repede. Mentionez ca vreau sa fac o crema anhidra. Va multumesc.

    • Elemental 2015-03-30 Răspunde

      Bună ziua,
      Puteţi folosi cele două unturi, proporţiile aproximative ar fi: 30% shea şi 20% cacao. Trebuie subliniat faptul că aceste compoziţiile anhidre, fie că vorbim de creme, unturi sau balsamuri sunt implicit destul de grase şi nu se absorb repede în piele. Se aplică o cantitate mică, preferabil pe pielea prospăt igienizată, uşor umedă pentru a facilita absorţia. Numai bine!

  • Ene Mihaela 2015-01-30 Răspunde

    Buna ziua! Tinand cont de aceasta reteta, am preparat-o pe urmatoarea: 300 gr crema (100 gr ulei cocos, 100 gr unt shea rafinat, 100 ml ulei macadamia), 1,5 ml vitamina E, 9 gr vitamina C si 130 picaturi ulei esential lemongrass. Imi puteti spune, va rog, daca am folosit procentele corect la aceasta cantitate de crema? si care este termenul de valabilitate la temperatura camerei? Multumesc!

    • Elemental 2015-01-30 Răspunde

      Bună ziua,
      Pentru a obţine 300 gr preparat final, e nevoie efectiv de triplarea gramajelor indicate în formulă. În general, pentru un unt de corp ce are la bază untul de shea, în vederea obţinerii unei texturi optime, sugerăm respectarea proporţiei dintre ingredientele solide şi lichide. Recomandăm folosirea unui astfel de preparat în termen de 6 luni de la preparare, păstrat în loc răcoros, ferit de umiditate şi lumină. Numai bine!

      • Ene Mihaela 2015-01-31 Răspunde

        Buna ziua! Referitor la ingredientele folosite de mine pt crema de corp, 100 gr unt shea, 100 gr ulei cocos si 100 ml ulei macadamia, consistenta imi place tare mult, este ca cea a unui unt de corp cumparat din comert in conditiile in care o pasatrez la temperatura camerei. Am o singura problema, are o textura cam uleioasa atunci cand o aplic pe piele, ramane o pelicula de ulei care intra destul de greu in piele. Exista vreo solutie cu care as putea remedia acest aspect? Ma intereseaza un produs finit foarte hidratant, eu avand pielea destul de uscata, dar care sa fie abosorbit de piele in momentul aplicarii. Va multumesc mult!

        • Elemental 2015-02-02 Răspunde

          Bună ziua,
          Cremele anhidre (cele care nu conţin apă) sunt implicit grase şi nu se absorb repede în piele. Se aplică o cantitate mică, pe pielea proaspăt igienizată, încă uşor umedă pentru a favoriza absorţia. Puteţi de asemenea să includeţi în aceste preparate uleiuri vegetale hidratante, dar penetrante, care nu lasă acea senzaţie de peliculă grasă pe piele: babassu, orez, camelia. Sperăm ca informaţiile oferite să vă fie de folos. Numai bine!

  • Oana M 2014-07-04 Răspunde

    Daca prepar acest de corp cu unt de shea nerafinat, care ar fi diferentele la produsul final? Culoarea va fi alta clar. Textura se modifica in vreun fel? Va multumesc.

    • Elemental 2014-07-04 Răspunde

      Pentru această reţetă recomandăm folosirea untului de shea rafinat pentru a obţine un unt de culoare albă. Între untul de shea nerafinat şi cel rafinat există câteva diferenţe. În fişele produselor găsiţi descrise amănunţit proprietăţile acestora. Numai bine!

  • miki 2014-01-28 Răspunde

    Am preparat acest unt de corp vara cu combinatia de uleiuri esentiale prescrisa, desi am pus mai putine pentru un miros mai discret, miroase minunat si lasa pielea foarte fina! - l-am aplicat direct pe pielea uda dupa baie. Problema este ca s-a lichefiat de la caldura, deci a fost mai mult un ulei decat unt (l-am transferat intr-o sticla).

    Pentru iarna am modificat sa contina doar shea+ cocos (este foarte cald in casa, astfel ca uleiul de cocos a ramas fluid).

    Ca uleiuri esentiale am folosit urmatoarea combinatie: tonka 2 picaturi, vanilie extract CO2 - 3 picaturi, ylang-ylang 3 picaturi, iasomie 1 picatura, neroli 1 picatura (picaturile pot fi "inmultite" pastrand proportia).

    In combinatia cu mirosul uleiului de cocos trebuie sa spun ca a iesit ceva absolut divin, un miros ca de ciocolata dar mai parfumata, delicioasa, foarte sofisticata! Uleiul e si dulce la gust, de abia ma abtineam sa nu il mananc...:-) Am zis ca trebuie neaparat sa v-o impartasesc, poate o incercati.

    Multumesc inca o data pt retete si raspunsuri la nelamuririle mele!

    • Elemental 2014-01-29 Răspunde

      @miki,
      Vă mulţumim pentru împărtăşirea experienţei dumneavoastră cu această reţetă, cu siguranţă este utilă şi interesantă inclusiv pentru cititorii noştri.
      O zi frumoasă!

  • Andra 2013-12-08 Răspunde

    Buna seara, Eu am facut din acest unt de corp un mega amalgam, dar foarte benefic, din urmatoarele: unt de shea, ulei de luminita serii, lanolina, ulei de germeni de grau si vit. A. Am o intrebare, insa: calitatea uleiului de germeni de grau si a celui de luminitei serii este afectata de temperaturi inalte? ce vreau sa spun este ca dupa ce am topit lanolina si untul de shea nu am asteptat prea mult sa se raceasca si le-am amestecat cu cele doua uleiuri. Credeti ca acestea si-au pierdut din calitati in aceste conditii? Multumesc

    • Elemental 2013-12-09 Răspunde

      @Andra,
      Bună ziua,
      Cele două uleiuri nu-și pierd din proprietăți la o temperatură de 40-50 °C, dar se oxidează mai repede față de alte uleiuri și unturi vegetale, iar procesul de oxidare (râncezire) se accelerează la căldură. Din acest motiv recomandăm evitarea încălzirii lor, sau măcar adaosul de vitamina E/extract de rozmarin ca agent antioxidant.
      Puteți adăuga, chiar și ulterior 0,5% vitamina E.
      O zi frumoasă!

  • Oliosi Iuliana 2013-07-24 Răspunde

    Buna ziua.As dori sa fac aceasta reteta si vroiam sa stiu care este diferenta intre untul de shea rafinat si cel nerafinat.Eu am acasa unt de shea nerafinat.Pot sa il folosesc in aceasta reteta?

    • Elemental 2013-07-24 Răspunde

      @Oliosi Iuliana,
      Există câteva diferenţe între untul de shea rafinat şi nerafinat, proprietăţile fiecăruia sunt descrise în fişa produsului.
      În această reţetă recomandăm cel rafinat pentru a obţine un unt de corp de culoare albă.

      • Oliosi Iulia 2013-07-24 Răspunde

        @Elemental,
        Am inteles.Va multumesc pt raspuns.

Scrieți un comentariuScrieți un răspuns

Menu

Settings