Loţiune de plajă cu protecţie solară, Family

Loţiune de plajă cu protecţie solară, Family

Formula: MR325625 versiunea A (cu emulsifiant Liqua)

Faza Ingrediente pentru ~150 ml % Cantitate
A ulei de morcovi sau karanja 17 25,5 gr
A concentrat de carotene 3 4,5 gr
A emulsifiant Liqua 3 4,5 gr
A ceară de albine 4 6 gr
A ceară de carnauba 3 4,5 gr
B pigment mat 09 galben 0,9 1,35 gr
B apă minerală plată 42,4 64 gr
B esseSol 25 37,5 gr
C gumă xanthan 0,1 0,15 gr
D extract antioxidant de rozmarin 0,3 0,45 gr
D vitamina E 0,5 0,75 gr
D conservant cosgard 0,8 1,2 gr

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Într-un pahar termorezistent se adaugă ingredientele fazei A. Într-un alt pahar termorezistent se adaugă ingredientele fazei B.
Paharele se pun în baie de apă, ambele faze se încălzesc la temperatura de 80°C cu amestecare între timp, apoi se retrag de la căldură.
Se toarnă faza B peste faza A, se mixează (cu mixer nou 1 minut, cu mixer vechi 3 minute).
Peste compoziție se presară guma xanthan și se mixează câteva secunde. Paharul se plasează într-un vas cu apă rece pentru accelerarea răcirii, continuând mixarea (cu mixer nou 1 minut, cu mixer vechi 3 minute).
Se adaugă apoi ingredientele fazei D și se amestecă temeinic. Compoziția rezultată se transferă în recipientul dedicat. Textura se va definitiva pe a doua zi.

Rezultă o cremă ușoară cu textură plăcută. Acţionează atât la nivel celular prin substanțele antioxidante, cât şi ca barieră fizică faţă de razele solare. Ingredientul activ este filtrul solar esseSol, acceptat ca ingredient pentru cosmeticele bio certificate. Crema se poate întinde şi repartiza uşor pe piele. Este moderat rezistentă la apă, după duş, intrarea în apă sau transpiraţie abundentă trebuie repetată aplicarea. Nu este parfumată, are un miros fin vegetal. Este potrivită pentru adulți și copiii mai mari de 3 ani. 

Opţiuni şi explicaţii:

  • dacă se dorește, se poate parfuma cu câteva picături de parfumant natural, de exemplu Mandelíne, care nu conţine niciun compus alergen sau fotosensibilizant
  • ceara de albine şi carnauba asigură textura şi rezistenţa la apă a loțiunii
  • culoarea loţiunii este dată de uleiul de morcovi, concentratul de carotene şi de pigment, iar aplicată pe piele conferă o nuanţă ușor gălbuie; pentru cei cu pielea mai închisă la culoare se poate adăuga şi pigment mat 23 maro, cca. 0,4 gr


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 


Formula: MR325625 versiunea B (cu emulsifiant Fluida)

Faza Ingrediente pentru ~150 ml % Cantitate
A ulei de morcovi sau karanja 17 25,5 gr
A concentrat de carotene 3 4,5 gr
A ceară de albine 4 6 gr
A ceară de carnauba 3 4,5 gr
B apă minerală plată 44 66 gr
B esseSol 25 37,5 gr
B pigment mat 09 galben 0,9 1,35 gr
B emulsifiant Fluida 1,5 2,25 gr
C extract antioxidant de rozmarin 0,3 0,45 gr
C vitamina E 0,5 0,75 gr
C conservant cosgard 0,8 1,2 gr

Mod de preparare:

Într-un pahar termorezistent se adaugă ingredientele fazei A şi se amestecă. Într-un alt pahar termorezistent se adaugă pe rând ingredientele din faza B şi se amestecă.

Cele două pahare se pun pe baie de apă. După ce ambele au ajuns la temperatura de 80°C, se îndepărtează de la căldură. În timpul încălzirii se amestecă des conţinutul fazelor. Faza A trebuie să fie clară şi translucidă. Este nevoie de încălzirea la această temperatură pentru a se putea topi ceara de carnauba.

Faza A se adaugă peste faza B şi se mixează timp de 3 minute. A se evita aerarea în exces a preparatului, altfel, va rezulta un volum mult mai mare şi o textură spumoasă. Se plasează paharul peste un vas cu apă rece şi se continuă mixarea încă 3 minute.

La compoziţia răcită până la temperatura mâinii se adaugă pe rând ingredientele fazei C, cu amestecare după fiecare. Loţiunea astfel preparată se transferă în recipientul dedicat iar consistenţa acesteia se va definitiva pe a doua zi.

Rezultă o cremă ușoară cu textură plăcută. Acţionează atât la nivel celular prin substanțele antioxidante, cât şi ca barieră fizică faţă de razele solare. Ingredientul activ este filtrul solar esseSol, acceptat ca ingredient pentru cosmeticele bio certificate. Crema se poate întinde şi repartiza uşor pe piele. Este moderat rezistentă la apă, după duş, intrarea în apă sau transpiraţie abundentă trebuie repetată aplicarea. Nu este parfumată, are un miros fin vegetal. Este potrivită pentru adulți și copiii mai mari de 3 ani. 

Opţiuni şi explicaţii:

  • dacă se dorește, se poate parfuma cu câteva picături de parfumant natural, de exemplu Mandelíne, care nu conţine niciun compus alergen sau fotosensibilizant
  • ceara de albine şi carnauba asigură textura şi rezistenţa la apă a loțiunii
  • culoarea loţiunii este dată de uleiul de morcovi, concentratul de carotene şi de pigment, iar aplicată pe piele conferă o nuanţă ușor gălbuie; pentru cei cu pielea mai închisă la culoare se poate adăuga şi pigment mat 23 maro, cca. 0,4 gr

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cântar de precizie, 2 pahare berzelius, minimixer, termometru, lingurițe
  • Recipient recomandat: flacon Kless
  • Valabilitate: 3 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros

Această rețetă a fost elaborată de către personalul calificat al companiei Elemental. Rețetele sunt destinate pentru a exemplifica utilizarea produselor comercializate de Elemental și sunt considerate a fi exacte, cu toate acestea, Elemental nu își asumă nicio răspundere sau risc asociat cu utilizarea produselor sale pentru prepararea și evaluarea rețetei, deoarece condițiile de preparare și utilizare sunt în afara controlului său. Clientul Elemental trebuie să se asigure că reproducerea formulării nu încalcă niciun drept de proprietate intelectuală și că respectă normele și reglementările specifice în vigoare. Persoana care prepară rețeta trebuie să consulte fișele cu date de securitate pentru a asigura manipularea în siguranță a tuturor materiilor prime și deține întreaga responsabilitate pentru a asigura utilizarea și depozitarea sigură și corectă a tuturor materialelor pe care le procură și le utilizează. Evaluările privind siguranța, stabilitatea, conformitatea cu reglementările și adecvarea acestei rețete, metode și a produsului finit sunt responsabilitatea exclusivă a utilizatorului și/sau a persoanei juridice care introduce produsul pe piață. Elemental nu este răspunzător pentru niciun fel de daune care rezultă din utilizarea acestor informații, și nu își asumă responsabilitatea pentru utilizarea necorespunzătoare a materialelor selectate, a formulei sau a metodei, parțial sau în întregime.

Postată în 2015-07-20 Rețete pentru plajă 97

97 Comentarii

  • Bordei Daniela 2021-08-03 Răspunde

    Am făcut crema respectând rețeta, dar nu sunt mulțumită. Rămâne o peliculă gălbuie pe piele și pătează hainele. Plus că nu e suficient de emolienta. Am greșit eu ceva?
    • Elemental 2021-08-04 Răspunde

      Bună ziua! În ce privește culoarea, poate ați pus prea mult pigment, dar loțiunea trebuie să fie galbenă, altfel pielea va fi alb-albăstruie de la filtrul mineral. Rețeta se poate îmbogăți cu glicerină, cca 5% în faza B.
  • Laura 2020-06-17 Răspunde

    As dori sa folosesc aceasta crema zi de zi pe fata, si as dori sa stiu daca este potrivita pentru conturul ochilor si fata in general...? Multumesc:)

    • Elemental 2020-06-20 Răspunde

      Bună ziua! Da, se poate folosi, este o formulă blândă. Numai bine!

  • Nadia Mican 2019-11-07 Răspunde

    Buna ziua! Imi puteti spune, va rog, daca urmatoarea formula este in regula si daca se poate folosi pentru ten in sezonul rece?

    Faza A : ulei de karanja 17 %
    squalan de masline sau ulei catina 3 %
    ceara de albine 4%
    ceara de carnauba 3%
    Faza B : apa 37%
    esseSol 25 %
    pigment mat 09 galben 0.9%
    pigment mat 23 maro 0.3 %
    sodium PCA 2%
    glicerina 2%
    emulsifiant Fluida 1.5 %
    Faza C : vitamina E 0.5%
    acid hialuronic LMW 1%
    coenzima Q10 2%
    cosgard 0.8%
    Multumiri si ganduri bune!

    • Elemental 2019-11-08 Răspunde

      Bună ziua! Formula propusă de dumneavoastră pare să fie în regulă. O sugestie ar fi să folosiți acid hialuronic HMW 0,5% în loc de LMW, care pe lângă hidratare formează și un strat protector pe piele. Toate cele bune!

  • Mirela Stasa 2019-07-15 Răspunde

    Buna ziua. Ne puteti recomanda o crema cu protectie solara pentru bebelusi? Multumesc.

  • Anna ES 2019-05-27 Răspunde

    Uleiul de catina se poate inlocui cu cel de macese? (trandafir salbatic)

    • Elemental 2019-05-29 Răspunde

      Puteți face înlocuirea propusă.

  • Elena Fota 2019-05-03 Răspunde

    Buna ziua! Se poate inlocui uleiul de catina cu uleiul de galbenele? Dar apa plata cu apa de melisa?

    • Elemental 2019-05-04 Răspunde

      Bună ziua! Da, se pot face înlocuirile propuse, cu mențiunea că uleiul de cătină este mai concetrat în substanțe antioxidante decât uleiul de gălbenele.

  • Luminita Florentina 2018-07-09 Răspunde

    Buna seara! Pot suplimenta ceara de albine? Nu am ceara de carnauba. Ii schimba consistenta cremei si rezistenta la apa?
    Multumesc!

    • Elemental 2018-07-10 Răspunde

      Bună ziua. Ceara de carnauba este necesară în această formulă datorită efectului filmogen și texturant specific, diferă de ceara de albine, nu recomandăm înlocuirea. Toate cele bune!

      • Luminita Florentina 2018-07-10 Răspunde

        Va multumesc mult!

  • Melinda 2017-07-02 Răspunde

    Buna ziua, aproximativ ce grad de protectie solara se poate obtine cu aceasta lotiune?

    • Elemental 2017-07-03 Răspunde

      Bună ziua Melinda, loțiunea conferă estimativ o protecție medie. Numai bine!

  • Cristina matei 2017-06-12 Răspunde

    Buna seara,nu am ulei catina,insa am ulei de rodie,zmera, coacaze si susan. Care este mai indicat pt a inlocui catina? Multumesc.

    • Elemental 2017-06-13 Răspunde

      Bună ziua Cristina. Cel mai potrivit ar fi uleiul de zmeură, acesta însă nu e bine să fie încălzit. Puteți folosi uleiul de morcovi sau de susan, eventual, dacă aveți la dispoziție extract CO2 de gălbenele, să includeți cca.0,3% în faza C. Toate cele bune!

  • Cristina matei 2017-06-09 Răspunde

    Buna ziua, pt ca mi s a parut ca lotiynea e prea subtire, ca o apa (nu am avut rabdare sa astept pana a doua zi), am mai incalzito din nou, cu fazele A si B amestecate, si am adaugat 1.5grd ceara de albine. Este vreo problema?

    • Elemental 2017-06-09 Răspunde

      Cristina, dacă nu ați încălzit și ingredientele fazei C iar emulsificarea s-a realizat, atunci este în regulă. O zi frumoasă!

      • Cristina matei 2017-06-09 Răspunde

        Nu adaugasem inca ingred fazei C. Emulsia s a realizat si deocamdata nu s a defazat. Multumesc.

  • Elena 2017-05-12 Răspunde

    As fi curioasa daca in loc de ceara, as putea pune echivalentul de unt de cacao. Nu as pune in loc de uleiuri ca sa nu iasa prea groasa lotiunea, de aia ma gandeam dc inlocuirea nu ar functiona cu ceara.

    • Elemental 2017-05-12 Răspunde

      Elena, ceara are atât rol de co-emulsifiant și stabilizator al emulsiei cât și rol de formare a unui strat rezistent la apă, astfel, untul de cacao nu ar fi potrivit ca înlocuitor.

      • Elena 2017-05-16 Răspunde

        Multumesc! Ulei de susan as putea folosi? ar aduce un plus retetei?

        • Elemental 2017-05-16 Răspunde

          Practic se poate folosi și ulei de susan, însă, uleiul de morcov și cătină sunt mai eficiente în astfel de formule.

  • Anca 2017-05-06 Răspunde

    Bună ziua. Loțiunea se poate realiza și fără extractul antioxidant de rozmarin?

    • Elemental 2017-05-06 Răspunde

      Bună ziua Anca. Se poate realiza loțiunea și fără acest extract, însă aportul de antioxidanți este important în astfel de aplicații. Toate cele bune!

  • Dana 2015-06-23 Răspunde

    as putea sa nu folosesc pigment?acest lucru influenteaza produsul final?

    • Elemental 2015-06-23 Răspunde

      Răspunsul e afirmativ. În acest caz culoarea loţiunii se va modifica, însă funcţia va rămâne aceeaşi.

      • Dana 2015-06-23 Răspunde

        ok,multumesc pentru lamuriri

  • Adina S 2015-06-18 Răspunde

    Buna ziua,

    As vrea, daca se poate, sa fac o crema de protectie solara din essesol, catina, galbenele, cosgard, cocos, mango, guma guar, shea. ce pot folosi ca baza si ce am nevoie sa le amestec si in ce proportii. vreau sa fac aprox 200 ml de crema fluida usoara. p.s. de ce neaparat aceste ingrediente? pt ca le folosesc si la alte creme si vreau sa fiu eficienta. multumesc

    • Elemental 2015-06-19 Răspunde

      Bună ziua,
      Înţelegem punctul dvs. de vedere şi într-adevăr ingredientele achiziţionate trebuie folosite cât mai eficient prin includerea lor, în funcţie de particularităţi şi proprietăţi, în diverse preparate cosmetice sau de îngrijire, însă reţete la cerere nu putem formula, în plus formulele dedicate protecţiei solare sunt formule mai complexe, iar fără teste practice nu vă putem consilia şi nu vă putem asigura de reuşita preparatului. Vă puteţi inspira eventual din reţetele pentru plajă existente deja şi pe care le puteţi adapta cu ingredientele de care dispuneţi (sau cu o parte din acestea). Mulţumim pentru înţelegere.

  • vaida paula carmina 2015-06-15 Răspunde

    Buna ziua,as dori sa stiu daca pot inlocui in acest preparat pigment mat 09 galben* cu pudra de urucum?

    • Elemental 2015-06-15 Răspunde

      Bună ziua,
      Pigmentul nu poate fi înlocuit 1 la 1 cu pudră de urucum. În plus ar fi necesară macerarea acesteia în uleiul de morcov.

  • Simona 2015-06-08 Răspunde

    Se poate adauga oxid de zinc la reteta? Ar fi util pentru a ridica spf-ul? Multumesc

    • Elemental 2015-06-10 Răspunde

      Pentru acestă formulă, fără teste efectuate în prealabil, nu vă putem recomanda adaosul sugerat. Mulţumim pentru înţelegere.

  • Mihaela 2015-05-11 Răspunde

    Bună ziua,

    Doresc să fac această reţetă şi urmează să dau o comanda pentru ingredientele necesare. Întrebarea mea este dacă această loţiune pentru plajă se poate pune în "Flacon loțiuni lejere sau uleiuri GAIA, 100 ml" (http://www.elemental.eu/ro/... sau trebuie să cumpăr alt tip de flacon.
    Îl prefer mai mult pe acesta (Gaia - loţiuni lejere) decât flaconul "Bea" (http://www.elemental.eu/ro/... şi decât "Flacon pentru loţiuni sau geluri GAIA, 100 ml" http://www.elemental.eu/ro/...

    Vă mulţumesc!

  • Adina 2014-08-07 Răspunde

    Am preparat in anii trecuti aceasta reteta si a fost extraordinara, si pentru protectie, dar si pentru vindecarea arsurilor deja existente la copiii unor prieteni.
    Acum constatat ca nu mai am deloc ceara de albine, pot mari procentul de ceara carnauba si suplimenta cu alt emulsifiant? Protecta ar fi potrivit?
    Multumesc!

  • Diana 2014-07-21 Răspunde

    Si Inca o intrebare, apa poate sa fie apa filtrata, sau distilata? Sau musai sa fie apa imbuteliata? Merci

    • Elemental 2014-07-21 Răspunde

      Puteţi folosi apă minerală plată sau distilată.

      • Dana 2015-06-23 Răspunde

        buna ziua,as vrea sa stiu cum sa fac daca ingredientele unei retete sunt lichide,asadar vorbim de ml ca unitate de masura,iar reteta este in gr(tot acelasi ingredient de ex ulei de morcov)cum pot fi sigura ca am pus cantitatea corecta astfel incat sa nu stric reteta si sa pierd banii dati pe ingrediente?nu ar fi mai logic sa fie retetele date cantitatile in ml cand e vorba de ingrediente lichide?

        • Elemental 2015-06-26 Răspunde

          Bună ziua,
          Pentru echivalenţele volumetrice trebuie avută în vedere densitatea fiecărui ingredient în parte. Uleiurile vegetale au o densitate în medie de 0,92 (1 ml=0,92 gr), apele florale au densitatea 1, uleiurile esenţiale variază între 0,8-0,95. La majoritatea ingredientelor găsiţi specificată densitatea în fişa produslui.

  • Diana 2014-07-21 Răspunde

    Va rog sa ma ajutati, cu ce sa putea inlocui emulsifiantul Fluida? Am Doar emulsifiant oliva, squalane de masline, , si emulsifiant bella.acum mi-am dat seama si nu Reusesc sa fac comanda pt ca in 2 zile plecam in vacanta, dati-mi va rog un sfat. Mii de multumiri, si o zi buna! Astept...

    • Elemental 2014-07-21 Răspunde

      Bună ziua,
      În cadrul acestei formule nu recomandăm înlocuirea emulsifiantului. Însă essesol lucrează bine şi cu emulsifiantul bella. Vă puteţi orienta eventual după formula AP31372, pe care va trebuie să o adaptaţi astfel încât preparatul să aibă şi rezistenţă la apă.

  • claudia r 2014-07-02 Răspunde

    Buna ziua.
    Puteti sa-mi spuneti va rog daca pot inlocui o parte din Essesol cu pasta de titan si in ce cantitate? Am facut emulgel-ul light in cantiate dubla si am constatat ca in cutia de Essesol sunt mai putin de 50 gr., asa cum scrie in fisa produsului :). Va rog sa imi raspundeti cat mai repede pt ca sunt in intarziere cu formularea cremelor de soare pentru concediu. Va multumesc.

    • Elemental 2014-07-03 Răspunde

      Bună ziua,
      Nu recomandăm înlocuirea unei părţi din essesol cu pasta titan; aceasta ar trebui inclusă în faza A deoarece este o compoziţie uleioasă. Teoretic s-ar putea face o astfel de adaptare a reţetei, însă este necesară reformularea, iar fără teste practice, nu vă putem indica procentele exacte. Încercaţi să pregătiţi loţiunea în funcţie de cantitatea de essesol rămasă.

      • claudia r 2014-07-03 Răspunde

        Va multumesc pentru raspuns, dar se poate sa-mi spuneti daca e necesara suplimentarea unui ingredient daca pun mai putin essesol. Va multumesc. O zi frumoasa sa aveti şi o vara insorita si parfumata.

        • Elemental 2014-07-03 Răspunde

          Veţi ajusta corespunzător procentul apei din formulă.

    • claudia r 2014-07-02 Răspunde

      Si inca o intrebare, daca imi permiteti. In cazul in care utilizarea pastei de titan nu este folositoare sau indicata, ce ingredient din reteta trebuie suplimentat daca se pune mai putin essesol? Multumesc frumos.

  • Oana M 2014-07-02 Răspunde

    As vrea sa mai incerc reteta o data. As putea inlocui uleiul de morcov cu ulei de susan, de cocos, sau de avocado? Va multumesc.

    • Elemental 2014-07-03 Răspunde

      Bună ziua,
      Puteţi înlocui uleiul de morcov cu unul din uleiurile propuse de dvs. De preferat ar fi să folosiţi un ulei vegetal care conţine carotenoide.

  • Oana M 2014-06-27 Răspunde

    Din pacate nu mi-a reusit emulsificarea. Nu am putut incalzi pana la 80 grade. Am tot asteptat si mai sus de 70 de grade nu crestea temperatura. Din cauza asta sa nu fi iesit? Oricum, si la 70 de grade faza A era clara si translucida. A iesit un lichid colorat. Mai pot face ceva cu el?

    • Elemental 2014-06-27 Răspunde

      Bună ziua,
      Temperatura prea scăzută poate fi una din cauzele ce determină nereuşita emulsiilor la cald. Din păcate o cremă emulsificată greşit nu mai poate fi reparată. Maim ulte detalii despre nereuşita emulsiilor găsiţi accesând următorul link: http://www.elemental.eu/blo...

  • florentina 2014-06-03 Răspunde

    Buna ziua, Vreau sa va cer un sfat in legatura cu prepararea unui unt(crema) de plaja...As vrea sa adaug : unt de cacao, unt shea, ulei de cocos, ulei de avocado, ulei de jojoba, ulei de catina, ulei zmeur, ulei de susan....Cum si in ce cantitati ar trebui sa le imbin? sau as putea sa le combin sa fac si o crema si un ulei? Avem si doi copii de 4 ani si unul de 5 luni. Credeti ca ar trebui inclus in reteta si oxidul de zinc? va multumesc!

  • Orsolya 2014-05-28 Răspunde

    Buna ziua, se poate inlocui conservantul Cosgard cu Dermosoft in aceasta reteta, pentru a putea fi folosita si la bebelusi? Va multumesc..

    • Elemental 2014-05-29 Răspunde

      @Orsolya,
      În această formulă nu recomandăm înlocuirea conservantului deoarece cosgard este cel mai eficient şi de cele mai multe ori astfel de preparate se ţin într-un mediu destul de cald. O formulă potrivită inclusiv pentru copiii mai mici ar fi IN3790/2013. Numai bine!

  • Dorina 2014-05-05 Răspunde

    Buna ziua. Nu as vrea sa folosesc ceara in compozitia lotiunii. Cu ce pot sa o inlocuiesc?

    • Elemental 2014-05-05 Răspunde

      @Dorina,
      Bună ziua,
      În această formulă nu recomandăm înlocuirea celor două ceruri; acestea asigură preparatului textura şi rezistenţa la apă. Puteţi eventual pregăti un gel cu protecţie solară inspirându-vă din formula IN3790/2013.

  • Veronica 2014-04-29 Răspunde

    Bună ziua,
    Doresc să vă întreb dacă se poate încorpora EsseSol în formule anhidre, de tip unt de corp, ori, eventual, de poate fi amestecat cu glicerină, iar apoi încorporat în untul de corp. Aș prefera o astfel de formulă, având pielea foarte uscată.
    Vă mulțumesc! :)

    • Elemental 2014-05-05 Răspunde

      @Veronica,
      Bună ziua,
      Essesol este un ingredient ce se poate include doar în formule ce conţin şi apă. Puteţi prepara o cremă anhidră cu adaos de oxid de zinc, dioxid de titan sau pastă de titan pentru protecţie solară. Ca idee vă puteţi orienta după reţeta cu nr. 625126.

      • Veronica 2014-05-05 Răspunde

        @Elemental, In regula. Va multumesc pentru lamurire si pentru sfat.

  • andreea 2014-04-23 Răspunde

    buna seara,

    aceasta reteta se preteaza si pentru un copil de 3 anisori cu o dermatita la teranspiratie?

    va multumesc

    • Elemental 2014-04-23 Răspunde

      @andreea,
      Bună ziua,
      Această reţetă nu conţine ingrediente contraindicate pentru copii de peste 3 ani dar o formulă mai uşoară poate ar fi mai potrivită: http://www.elemental.eu/blo...
      Numai bine!

  • silvia 2014-04-03 Răspunde

    Se poate renunta la pigmentul galben?

    • Elemental 2014-04-03 Răspunde

      @silvia,
      Răspunsul este afirmativ, culoarea loţiunii se va modifica, funcţia rămânând în schimb aceeaşi.

  • Monica Macovei 2014-01-19 Răspunde

    buna ziua,
    tinand cont ca are conservant cosgard, pot folosi lotiunea si pentru un copil de 1 an jumate? Daca nu, ce imi recomandati pentru el ca protectie solara?
    multumesc si felicitari pentru tot ce faceti, am devenit dependenta de site-ul dvs!

    • Elemental 2014-01-20 Răspunde

      @Monica Macovei,
      Bună ziua,
      Vă mulţumim pentru aprecieri şi ne bucurăm că vă putem ajuta.
      Pentru copii mici ar fi potrivită reţeta: http://www.elemental.eu/blo....
      O zi frumoasă!

  • Adriana 2013-08-13 Răspunde

    Buna ziua, as dori sa prepar aceasta reteta dar nu am la dispozitie cantarul de precizie, ci doar setul de 5 lingurite. Cum pot sa apreciez exact cantitatile necesare folosind doar linguritele?
    Multumesc

    • Elemental 2013-08-13 Răspunde

      @Adriana,
      Utilizarea linguriţelor volumetrice nu permite măsurarea cantităţilor exacte la orice ingredient. În această formulă este important ca dozajul sa se efectueze cu precizie, prin urmare nu am dat echivalenţe pentru setul de linguriţe.

  • andreea 2013-08-05 Răspunde

    Emulsifiantul pentru texturi lejere poate fi inlocuit cumva cu altul dintre cel pentru texuri netede non-grase, fine penetrante, co-emulsifiantul zaharos, alcool-cetilic? Multumesc!

    • Elemental 2013-08-05 Răspunde

      @andreea,
      În această formulă nu recomandăm înlocuirea emulsifiantului.
      Essesolul lucrează bine şi cu emulsifiantul Bella (pt.texturi netede non-grase), ca exemplu este reţeta AP31372 dar care ar trebui adaptată pentru ca preparatul să aibă şi rezistenţă la apă. Fără teste în practică însă nu vă putem consilia privind procentele optime ale ingredientelor.

      • andreea 2013-08-05 Răspunde

        @Elemental,
        multumesc pentru raspunsul prompt! ma voi reorienta catre balsamul de plaja si crema cu oxid de zinc.

  • CrisD 2013-07-25 Răspunde

    Buna ziua,
    de obicei fac alta crema pentru plaja, dar de data aceasta voi incerca Essolul. Totusi, pentru toata familia 100 ml. crema s-ar putea sa fie cam putin. Dublarea cantitatii de crema presupun ca inseamna pur si simplu dublarea ingredientelor, nu? ar trebui sa tin seama de ceva?
    Multumesc.

    • Elemental 2013-07-25 Răspunde

      @CrisD,
      Dublarea cantităţii de cremă presupune doar dublarea cantităţii ingredientelor; modul de preparare rămâne acelaşi.

  • mihaela 2013-06-05 Răspunde

    Buna ziua,
    spuneti-mi, va rog, daca din ulei de catina, ulei de cocos, vit e, ulei de morcov pot face un ulei de plaja eficient? as putea adauga si oxid de zinc? va multumesc

    • Elemental 2013-06-05 Răspunde

      @mihaela,
      Da, din ingredientele menționate puteți alcătui un bun ulei de plajă. Oxid de zinc nu se poate adăuga deoarece se depune la baza recipientului, nu stă în suspensie în uleiuri lichide.

  • Raluca 2013-06-01 Răspunde

    Eu as recomanda, daca se poate, ca la fiecare reteta, sa fie mentionat si costul estimativ al produsului finit, luand in considerare doar ingredientele si cantitatea lor. :)

  • CARMEN 2013-05-29 Răspunde

    Buna ziua,

    Va rog sa imi spuneti daca pot inlocui apa cu aloe vera in totalitate sau partial.

    Multumesc frumos!

    • Elemental 2013-05-30 Răspunde

      @CARMEN,
      În general un procent de 20% ar fi suficient, dar practic aici puteţi înlocui în totalitate apa cu gel de aloe vera.

  • Nicoleta 2013-05-26 Răspunde

    Am preparat aceasta lotiune de plaja in modul pe care l-ati sugerat si dv la una din retete: faza A(uleiul de morcov, ceara de albine si cea de carnauba) si faza B ,incalzite la 80 grade. Am indepartat de la caldura si in faza A am adaugat uleiul de catina si apoi peste faza B si am mixat.
    As avea o intrebare: lotiunea pe care am obtinut-o e ca un lapte mai viscos(spre deosebire de cea preparata de dv care e ca un iaurt cremos) Nu s-a activat ceara de carnauba? In acest caz lotiunea mai poate fi folosita?
    Va multumesc

    • Elemental 2013-05-27 Răspunde

      @Nicoleta,
      Dacă aţi încălzit faza A la 80°C atunci ceara de carnauba sigur s-a topit şi a devenit activă. Compoziţia fazei A trebuie să fie clară şi translucidă.
      Consistenţa emulsiilor se definitevează pe a doua zi după preparare. Dacă loţiunea rezultată este prea fluidă dar nu prezintă semne de destabilizare (separarea ingredientelor) atunci se poate folosi. Dacă se separă în timp ingredientele înseamnă că emulsificarea nu a reuşit.

  • kimera 2013-05-13 Răspunde

    uleiul de catina presupun ca este cel de samburi de catina, nu? mai demult in reteta, daca apasai denumirea ingredientelor te ducea direct in shop pe ingredientul respectiv, nu puteti reveni?

    • Elemental 2013-05-13 Răspunde

      @kimera,
      Un singur fel de ulei de cătină avem, cel din seminţe, acesta se foloseşte şi în prezenta reţetă.

      • kimera 2013-05-13 Răspunde

        @Elemental, oare nu e prea pretios uleiul de catina sa-l incalzesc/fierb aproape la 80 grade, as vrea sa-l introduc in faza C. e suficienta cantitatea de ulei morcovi pentru topirea si omogenizarea cerii?

        • Elemental 2013-05-13 Răspunde

          @kimera,
          Nu recomandăm suplimentarea fazei C cu mai mult de 1-2%, există riscul destabilizării.

  • kimera 2013-05-13 Răspunde

    buna ziua, fac azi comanda si vad ca nu aveti uleiul de morcovi, cu ce-l pot inlocui?

    • Elemental 2013-05-13 Răspunde

      @kimera,
      Poate mai puteţi aştepta câteva zile până se reface stocul la ulei de morcovi. Eventual se poate înlocui cu ulei de gălbenele, care de asemenea conţine carotenoide.

      • kimera 2013-05-13 Răspunde

        @Elemental, voi macera urucum in ulei de susan, cred ca va avea cam ac efect.

    • kimera 2013-05-13 Răspunde

      voi inlocui cu ulei de susan

  • Paula 2013-04-30 Răspunde

    Se poate inlocui essesol cu oxid de zinc?

    • Elemental 2013-04-30 Răspunde

      @Paula,
      Nu se poate înlocui. O reţetă cu oxid de zinc ar fi FC05206C.

  • Corina 2013-04-26 Răspunde

    Poate fi cumparat gata preparat?

    • Elemental 2013-04-26 Răspunde

      @Corina,
      Reţetele sunt publicate cu scopul de a exemplifica utilizarea ingredientelor cosmetice disponibile în oferta noastră.

  • cristina 2013-04-25 Răspunde

    buna ziua, doar ce m-am apucat sa prepar reteta si se pare ca am ratacit ceara de carnauba. am la dispozitie de albine si de soia. se poate inlocui cumva? este pentru uz zilnic, nu este necesara rezistenta la apa, care vad ca este asigura de aceasta ceara. va multumesc.

    • Elemental 2013-04-25 Răspunde

      @cristina,
      Puneţi 8 % ceară de albine în total şi scadeţi apa la 43%.

      • cristina 2013-04-25 Răspunde

        @Elemental, va multumesc foarte mult pentru raspunsul rapid.

Scrieți un comentariuScrieți un răspuns

Menu

Settings