Unt de baie - whipped bath butter

Unt de baie - whipped bath butter

Formula: 72410

Faza Ingrediente pentru ~100 ml Cantitate
A unt de shea 52 gr
B lysolecitină 8 gr
B ulei de alune de pădure 12 gr
C ulei esențial de mentă 1 gr
C parfumant natural Flori de vanilie 2,5 gr
C vitamina E 12 pic
D tensidă de cocos pudră 8 gr

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Se topeşte untul de shea pe baie de apă, într-un pahar termorezistent. Se îndepărtează de la căldură și se adaugă pe rând ingredientele fazei B, cu amestecare după fiecare adaos.

Compoziția se toarnă într-un bol și se plasează în congelator pentru câteva minute, până ce se întăreşte puțin.

Scos din congelator, se amestecă energic, pentru a obţine o textură cât mai fină şi plăcută. Se adaugă ingredientele fazei C şi se amestecă bine.
La final se adaugă tensida din faza D, se amestecă întâi lent, apoi energic până ce se obține o cremă omogenă și pufoasă.
Crema astfel obţinută se transferă în recipientul dedicat.

Rezultă un unt de corp ce se folosește pentru igienizarea pielii, asemenea unui gel de duș. Cu ajutorul unei spatule sau lingurițe, se ia o cantitate potrivită și se aplică pe pielea umedă, se masează bine și apoi se clătește. Nu spumează, însă la clătire se emulsifică, și astfel pielea nu rămâne unsuroasă. După baie, nu este necesară aplicarea unei creme de corp.
Un unt de baie emolient, hidratant, catifelant și parfumat, un adevărat răsfăț pentru piele, îndeosebi pentru pielea uscată.

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cantar de precizie, un pahar termorezistent, un bol, minitel, linguriţe
  • Recipient recomandat: cutie Sobra sau altă cutie de 100 ml
  • Valabilitate: 6 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros
Postat în categoria: Baie & igienă corporală

Menu

Sus