Balsam tratament pentru păr deteriorat

Formula: 70385

Faza Ingrediente pentru ~150 ml % Cantitate
A silicon vegetal 5 5,5 gr
A ulei de broccoli 5 5,5 gr
A unt de kokum 8 8,8 gr
A hairbond 2 2,2 gr
A emulsifiant Condisoft 5 5,5 gr
A emulsifiant Varisoft 10 11 gr
B apă minerală plată 57 62,7 gr
C acid lactic 2 5 gr
C proteină de mătase 1 1,1 gr
C keratină vegetală 2 2,2 gr
C honeyquat 2 2,2 gr
C parfumant natural mandeline 0,4 15 picături
C conservant cosgard 0,6 22 picături

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
Se adaugă ingredientele din faza A într-un recipient termorezistent. Într-un alt recipient termorezistent se transferă apa din faza B.

Se pun ambele faze (A şi B) pe baie de apă şi se încălzesc până la 70°C, între timp, ingredientele fazei A se amestecă. Dacă nu aveţi termometru, încălziţi fazele deodată, până la topirea completă a ingredientelor din faza A (trebuie să fie fluid și clar).

Se îndepărtează de la sursa de căldură ambele recipiente şi se combină astfel: faza B se toarnă peste faza A și se mixează 3 minute.

Pentru a accelera răcirea, se pune compoziţia peste un vas cu apă rece şi se continuă amestecarea încă 3 minute. Dacă mixerul nu mai face faţă din cauza îngroşării compoziţiei, se va continua manual amestecarea, energic.

În compoziţia răcită până la temperatura mâinii se încorporează pe rând ingredientele fazei C, cu amestecare temeinică după fiecare. Balsamul rezultat se transferă în recipientul dedicat. pH: ~5   Balsamul se va mai îngroșa, consistența acestuia se va definitiva pe a doua zi.

Rezultă un balsam complex, formulat cu ingrediente ce acționează sinergic pentru repararea și netezirea firelor de păr. Foarte util pentru păr deteriorat, casant, greu de descâlcit, păr cu vârfuri fragile, păr supus tratamentelor chimice sau coafării la cald în mod regulat.
Se aplică după spălare, pe părul umed. Se lasă să acţioneze cel puțin 2-3 minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.

Opțiuni:

  • în loc de unt de kokum se poate folosi unt de murumuru
  • în locul parfumantului propus în rețetă se poate folosi altul sau un ulei esențial adecvat, după preferințe
  • în loc de jumătate din apa plată se poate folosi apă de neroli
  • în loc de cosgard se poate folosi și fragard

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cântar de precizie, 2 pahare Berzelius, minimixer, opţional termometru, lingurițe
  • Recipient recomandat: flacon Kless
  • Valabilitate: 3 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros

Menu

Sus