Cremă hidratantă pentru prichindei

Cremă hidratantă pentru prichindei

Formula: 5008

Faza Ingrediente pentru ~60 ml % Cantitate
A ulei de cocos 18 9 gr
A cetearyl alcohol 2 1 gr
B apă minerală plată 41,6 20,8 gr
B apă de melisa 30 15 gr
B complex Dermosoft 4 2 gr
B emulsifiant Fluida 1 0,5 gr
C gumă xanthan 0,2 0,1 gr
D pudră de cocos 2 1 gr
D panthenol 1 0,5 gr
D acid lactic 0,2 3 picături

Igienizați recipientul dedicat și toate ustensilele cu care lucrați, detalii în ghidul de bune practici.

Mod de preparare:
În câte un pahar termorezistent se adaugă ingredientele fazei A și B. Paharele se pun pe baie de apă și cele două faze se încălzesc până la temperatura de 75°C, între timp ambele se amestecă din când în când.
După ce ambele faze au ajuns la temperatura potrivită, se îndepărtează din baia de apă.

Conținutul fazei A se adaugă lent peste faza B, cu mixare între timp. Se continuă mixarea timp de 3 minute, evitând pe cât posibil aerarea emulsiei. 
Se presară peste compoziție guma xanthan și se mixează cca.1 minut. Se plasează paharul într-un un vas cu apă rece şi se continuă mixarea încă 3 minute.

În compoziţia răcită până la temperatura mâinii se încorporează pe rând restul ingredientelor - faza D - cu amestecare temeinică după fiecare.
Crema rezultată se transferă în recipientul dedicat. pH: 5-5,5.

Rezultă o cremă ușoară, hidratantă și nutritivă, cu miros subtil dat de apa florală, uleiul și pudra de cocos, formulată în special pentru bebeluși și copii. Se întinde uşor pe piele şi lasă pielea îngrijită, catifelată. Se poate folosi zilnic sau la nevoie, atât pe corp cât şi pe faţă.

Opţiuni:

  • în locul uleiului de cocos se poate folosi un unt vegetal sau un alt ulei, cum ar fi uleiul de gălbenele, caise, aloe vera, migdale
  • în loc de apa de melisa se poate folosi apă de muşeţel; dacă se folosește altă apă florală, poate fi nevoie de o cantitate diferită de acid lactic la final, având în vedere diferenţa de pH a apelor florale; este important ca pH-ul cremei rezultate să fie între 5-5,5
  • în loc de o parte din apa plată se poate folosi glicerină, 3%
  • pentru pielea iritată sau sensibilă, se poate adăuga 0,5% bisabolol/alantoină sau 0,1% extract CO2 de mușețel/gălbenele, în faza C, ajustând corespunzător procentul apei din faza B

...

  • Dificultate: începător/avansat/experimentat
  • Ustensile: cântar de precizie, 2 pahare termorezistente (Berzelius), minimixer, termometru, linguriţe
  • Recipient recomandat: borcan Ambra sau Clara de 60 ml
  • Valabilitate: 3 luni - preparat în condiţii optime de igienă, păstrat în loc răcoros
Postat în categoria: Rețete pentru copii, Home

Menu

Sus