Parfumant natural "Flori de Tiaré"

New product

Un parfumant exclusiv natural, feminin, cu note exotice, paradisiace, bogat florale, ce evocă mireasma insulelor pacificului şi aduce atingerea verii pe piele. Mirosul este similar cu cel al uleiului de Monoi.

More details

14,50 LEI

  • 10 ml
  • 100 ml

- +

 
Fișă produs

”Flori de Tiaré” - descriere şi recomandări

Floral, exotic, paradisiac, cu note calde ce aduc aproape soarele insulelor tropicale. Cu toată expresia dulce, parfumul este unul uşor şi emană prospeţime. Conferă o parfumare de intensitate medie şi este destul de persistent.

METODA DE OBŢINERE: un melanj de substanţe naturale aromatice obţinute din uleiuri esenţiale, fracţiuni izolate de uleiuri esenţiale (compuşi obţinuţi prin distilare fracţionată) şi substanţe aromatice extrase din materii prime vegetale, prin procese de fermentare, macerare sau hidroliză.

Produs în Franţa, un parfumant fin de înaltă calitate, destinat în special pentru preparatele cosmetice. Parfumantele marca MAYAM sunt în conformitate cu cele mai recente modificări ale Directivei Europene privind produsele cosmetice şi cu codurile IFRA.

COMPOZIŢIE: compus aromatic concentrat, complet natural, de origine vegetală, fără ingrediente de sinteză, fără conservanţi.

    DESCRIEREA PARFUMULUI    

  • este un parfumant ce evoluează liniar, mirosul este similar cu cel al uleiului de Monoï
  • miros dulce-floral de intensitate medie
  • note suave, exotice, de flori albe
  • voluptos, tipic feminin

    ACORDURI & IMPRESII    

  • este potrivit atât pentru parfumarea cosmeticelor cât şi pentru crearea de parfumuri
  • se ataşează frumos de piele, este cald şi dă o senzaţie de îngrijire; diferite subnote se evidenţiază în funcţie de chimia pielii
  • parfumantul în ansamblu se poate asocia cu culoarea albă şi cu senzaţia de puritate şi exotism
  • este o alegere foarte bună pentru creme sau lapte de corp, uleiuri de masaj, produse de plajă, chiar produse de igienă
  • este o alegere bună pentru un parfum feminin, fie solid sau lichid dar şi pentru parfumarea cremelor capilare
  • ca parfum este potrivit pentru folosinţă cotidiană, în orice sezon, fără limită de vârstă
  • combinarea cu esenţe florale (geraniu, ylang-ylang, lavandă) poate da parfumuri complexe şi interesante dar poate prea insistente şi dulci
  • prin combinarea cu esenţe de citrice (lămâie, mandarină, portocale) va îmbogăţi notele exotice şi va estompa dulcele parfumului, dând un plus pentru prospeţime

FLORI de TIARÉ este un parfumant complet ce se poate utiliza ca o componentă unică de parfumare în preparate cosmetice şi de parfumerie, în acelaşi timp se poate combina cu alte substanţe parfumante, uleiuri esenţiale sau absolute, pentru a modula ori accentua anumite note.

Prezentare: lichid clar, uşor gălbui
Solubil în uleiuri, emulsii şi alcool

Ingrediente (INCI): parfum

În cosmetică

  • parfumarea cremelor, loţiunilor preparate prin emulsificare
  • parfumarea balsamurilor, uleiurilor, a preparatelor anhidre
  • parfumarea loţiunilor de plajă
  • parfumant pentru măşti şi creme capilare
  • şampoane, geluri de duş

În compoziţiile cosmetice şi de igienă, parfumantul se adaugă de regulă la final, la rece.

DOZAJ indicativ:

  • 0,2 - 1% în creme, emulsii, diverse compoziţii cosmetice pentru ten
  • 1 - 3% în creme, balsamuri, uleiuri, unturi, loţiuni, lapte de corp
  • 0,5 - 2% în măşti şi creme capilare
  • 0,5 - 1% în creme de duş
  • 0,2 - 0,5% în şampoane lichide şi geluri de duş, cu menţiunea că un dozaj mai mare de 0,5% lichefiază compoziţia şi poate fi nevoie de un agent de îngroşare sau de folosirea unui solubilizant
  • 2 - 4% în săpunuri
  • 1 - 3% în deodorante

În parfumerie

  • parfumuri pe bază de alcool
  • parfumuri în bază de ulei
  • parfumuri solide
  • creme parfumante pentru corp, până la 4%

DOZAJ indicativ:

  • până la 20% pentru parfumuri lichide (în alcool sau ulei) şi solide 
  • până la 30% în parfumuri concrete

Nu este adecvat pentru uz aromaterapeutic.

Păstrare: în recipient închis etanş, ferit de lumină şi căldură, la temperatura de sub 25°C

Date de siguranţă:

  • ca regulă generală, înainte de utilizarea unui preparat cosmetic este indicat a se efectua un test în pliul cotului, cu cel puţin 24 de ore înainte de aplicare
  • a nu se ingera
  • a nu se păstra la îndemâna copiilor
  • a nu se utiliza pur pe piele
  • a se evita contactul cu ochii
  • uz cosmetic
 
Documentație

Parfumant natural Flori de Tiaré - MSDS: Parfumant natural Flori de Tiaré (540.21k)


Scrieţi un review

Parfumant natural "Flori de Tiaré"

Un parfumant exclusiv natural, feminin, cu note exotice, paradisiace, bogat florale, ce evocă mireasma insulelor pacificului şi aduce atingerea verii pe piele. Mirosul este similar cu cel al uleiului de Monoi.

Scrieţi un review

 
Review-uri(5)
02-02-2017

Miros irtant, articial

Nicio legatura cu floarea de gardenie. Miros chimic, dulceag, de aromatizant ieftin de interior. Dispare rapid.

11-02-2015

Lina

Nagyon finom virágos illat, kicsit hasonlít a jázminra, csak lágyabb.

18-10-2014

placut dar nu f rezistent

un parfum delicat si suav, floral, imi place fff mult, dar mi-as dori sa reziste mai bine in cosmetice, se pierde cam repede mirosul

01-08-2012

parfumuri

"In primul rand eu nu folosesc niciodata apa distilata/apa florala ca adaos la parfumurile in baza de alcool. In al doilea rand, atunci cand persistenta lasa de dorit adaug o baza foarte persistenta: vanilie de exemplu. Desigur si timpul de maturare conteaza: in cazul meu, mai mult de 6 saptamani.
Prefer totusi parfumurile in baza de jojoba si, pentru reimprospatare, folosesc un spray cu apa distilata si cateva picaturi de UE, agitat bine inainte de folosire."

01-09-2011

nota 10

Parfumul este unul cu totul special, persistenta in parfumul de puls (8.5ml ulei baza + 1.5ml ulei parfumant) este de cel putin 24 ore. Nota 10+. Astept si alte uleiuri parfumante.

Rețete asociate

Loţiune hidratantă de corp Orez & Tiaré

O emulsie fină, lejeră, non-grasă, ce se absoarbe uşor şi lasă pielea catifelată, hidratată şi plăcut parfumată ce...

Deodorant gel pentru femei, Tahiti Tiaré

Un deodorant care neutralizează mirosul neplăcut al transpiraţiei cauzat de proliferarea bacteriană. Conține apă de...

Ulei decorativ ”Bronzer”

Rezultă un ulei fin, emolient, ce conferă pielii un aspect bronzat și satinat. Se poate aplica pe față și corp...

Menu

Sus